1 minut de citit

400.000 de tone de grâu din România şi Franţa iau calea Egiptului

Egiptul a cumpărat 400.000 de tone de grâu din România şi Franţa cu livrare în perioada 15 ianuarie – 10 februarie 2013, a anunţat Autoritatea Generală pentru Achiziţia de Mărfuri din Egipt (GASC).

Potrivit vicepreşedintelui Autorităţii Generale pentru Achiziţia de Mărfuri din Egipt, Nomani Nomani, din cantitatea totală, 285.000 de tone trebuie să fie livrate în perioada 15-31 ianuarie, iar restul de 115.000 tone în perioada 1-10 februarie.

GASC a cumpărat, la ultima sa achiziţie de grâu de pe pieţele internaţionale din 31 octombrie, 300.000 de tone de grâu din România, Rusia şi Franţa cu livrare în perioada 21-31 decembrie 2012. Atunci, Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, a cumpărat 60.000 de tone de grâu din România de la firma Ameropa Grains AG la un preţ de 355,88 dolari pe tonă.

În acest an, producţia de grâu a României s-a ridicat la 4,99 milioane tone, mult mai slabă decât în 2011 din punct de vedere cantitativ, însă cu indicatorii de calitate foarte buni. Media ultimilor trei ani a producţiei de grâu a României a fost de 5,3 milioane de tone. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×