Plăţile efectuate către beneficiarii fondurilor europene pentru dezvoltare rurală se ridică la 2,035 miliarde de euro. Suma reprezintă aproape jumătate faţă de valoarea totală a cererilor selectate pentru finanţare.
Potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) până la această dată au fost selectate spre contractare, în vederea dezvoltării mediului rural, cereri de finanţare în valoare de 4,27 miliarde de euro.
De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost selectate pentru a fi contractate 31.414 cereri de finanţare, reprezentând o angajare de 60,9%.
Dintre acestea, până în prezent, au fost contractate efectiv 29.311 proiecte, în valoare de 3,86 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o angajare de 55,14% a fondurilor totale alocate pentru măsurile de investiţii gestionate de către APDRP. De asemenea, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 2,035 miliarde de euro.
APDRP precizează că în 2011 s-a constatat deja o creştere a plăţilor efective către beneficiari, prin implementarea de către aceştia a proiectelor contractate, rambursările (plăţi efective) fiind condiţionate de cererile de plată depuse.
Ritmul de până acum al plăţilor efective, de peste 20% din totalul alocărilor, a fost influenţat de contractarea proiectelor, majoritatea acestora fiind finanţate începând cu anul 2010, precum şi de capacitatea financiară a beneficiarilor, informează Agerpres.





