Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte potenţialilor beneficiari că 15 iulie 2013 este ultima zi în care pot depune cererile de plată aferente anului 2013, în cadrul „Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”.
De sprijinul comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne.
Principalele condiţii care ar trebui respectate pentru a beneficia de acest sprijin sunt :
• exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013;
• bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific să fie identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE;
• fermierul să deţină registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000;
• bovinele din exploataţie să fie cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi.
APIA pune la dispoziţia beneficiarilor cereri pretipărite cu efectivul de animale pentru fiecare categorie înscris în RNE.
Potrivit Agenţiei, nerespectarea condiţiilor de eligibilitate precum şi nerespectarea cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, identificarea şi înregistrarea animalelor în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în România poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.





