Atenție, fermieri! Termenul limită de depunere a cererilor pentru motorina achiziționată și folosită în perioada ianuarie-iunie 2015, este vineri, 31 iulie! Sectorul vegetal are dreptul la cea mai mare cantitate de motorină.
Centrele județene APIA din toată țara sunt sufocate de dosarele pentru subvenția la motorină. Fermierii se înghesuie să completeze până vineri cererea pentru motorina consumată în primele două trimestre ale anului 2015.
Avem 1.000 de dosare de preluat până vineri. Trebuie să introducem în calculator toate datele din fiecare anexă. Iar numărul anexelor care trebuie completate pentru ajutorul de stat la motorină a crescut semnificativ. Vom lucra și sâmbătă și duminică, spune Liviu Zaharia, șeful APIA Botoșani.
Spre deosebire de anul trecut, când le calculam noi cantitățile de motorină folosite pentru fiecare cultură, anul acesta, fermierii sunt nevoiți să calculeze singuri câtă motorină au consumat pentru fiecare cultură, spune Florea Stoian, șeful APIA Ialomița. Și la Ialomița se va munci și la sfârșit de săptămână.
Cererile de plată se depun trimestrial, până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită restituirea diferenţei de acciză, după cum urmează: pentru trim. III 2015 – luna octombrie 2015; pentru trim. IV 2015 – luna ianuarie 2016, scrie în Ghidul APIA pentru subvenția la motorină.
Câtă motorină revine fiecărui sector din agricultură? Sectorul vegetal are cea mai mare cantitate alocată, adică 367.000.000 de litri de motorină.
Sectorul zootehnic are dreptul la cantitatea de 40.000.000 de litri de motorină. Iar sectorului îmbunătățiri funciare îi revin 3.000.000 de litri de motorină.
Termenul pentru cererea de acord prealabil este 4 august 2015.