Adama
Agreena
AGRICOVER

Micii fermieri primesc bani să-și ia tractor!

Publicat: 31 martie 2024 - 20:19
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Programul se numeşte “Un tractor pe fermă” şi va fi lansat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la sfârşitul lunii aprilie 2024.

Dacă va fi eligibil, un fermier ar urma să primească astfel până la 400.000 de euro pentru a-şi cumpăra un tractor, cu condiţia ca acesta să nu fi accesat înainte fonduri europene. Veşti bune pentru micii fermieri care nu au mai accesat fonduri europene! Luna viitoare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) lansează un nou program pentru achiziţia de utilaje. Se numeşte “Un tractor pe fermă” şi este dedicat exploataţiilor agricole cu suprafeţe până în 400 de hectare. În acest sens, oficialii spun că au la dispoziţie 209 milioane de euro, sumă rămasă neutilizată din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, care ar trebui cheltuită până la finele lui 2025, după cum precizează ministrul MADR, Florin Barbu.

subventie hectar sot newa_b

Sprijinul va fi acordat în procent de 70%, iar restul de 30% va fi contribuţia proprie a fermierilor, respectiv cofinanţarea. “Proiectele nu o să fie mai mari de 400.000 de euro. Din suma totală pe care o avem la dispoziţie, undeva la 40-50 de milioane de euro merg către industria procesatoare de sfeclă de zahăr pentru achiziţie de echipamente. Şi acolo, proiectele vor fi până la 1 milion de euro pe fermă, tot 70%, cu 30%. Şi restul o să fie pe zona de agricultură, investiţii în utilaje agricole, însemnând atât tractoare cât şi echipamente. Vor avea prioritate ca punctaj echipamentele cu care se pot face lucrări prietenoase cu mediul. Adică utilaje noi cu care se poate lucra terenul din mai puţine de treceri ca să nu crească amprenta de carbon, adică să nu facem un consum mare de motorină, să reducem poluarea”, a explicat pentru ZdI, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Sorin Moise.

Astfel, conform reprezentanţilor MADR, programul se va lansa la finele lunii aprilie. Între timp, fermierii pot consulta condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a-şi achiziţiona tractoare cu fonduri europene. În primul rând, spun oficialii din minister, pentru fermele mici care au până în 100 de hectare, ajutorul se acordă pentru achiziţia unui tractor cu o capacitate de putere (CP) de 250, iar pentru fermele până în 400 de ha, este posibilă achiziţia unui tractor cu aproximativ 400 CP. În al doilea rând, mai precizează MADR, acest program este destinat doar persoanelor juridice, care nu au mai accesat anterior fonduri europene în sectorul agricol. Întrebaţi dacă sunt interesaţi de acest program, unii fermieri din Iaşi au recunoscut că nu ştiau despre ce este vorba, însă au părut încântaţi de acest tip de sprijin.

“Nu ştiam. Dacă e aşa, chiar ne-ar fi de mare ajutor! Eu chiar intenţionam să fac un împrumut cumva să-mi iau un tractor, pentru că am tot închiriat, şi nu e de costuri cât te loveşti de problema că nu găseşti tot timpul, când ai tu nevoie, pentru lucrările agricole. Şi, depinzi de alţii, chiar şi cu bani. Şi, nu mai bine să ai lucrul tău? Cu ocazia asta o să citesc şi eu despre ce program este vorba şi mai aştept cu banca. Nu ştiu dacă aş fi eligibil, dar, sincer, fonduri europene nu am mai accesat, că nu am avut curaj”, a spus Florin Orzan, un fermier din judeţul Iaşi.

Ghidul de finanţare al Programului “Un tractor pe fermă” ar urma să fie publicat săptămâna aceasta, după cum au mai spus oficialii din Ministerul Agriculturii, citați de ziaruldeiași.ro

Vizualizat: 18174 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

AFIR ASTĂZI: Ajutor de maxim un milion euro/beneficiar!

AFIR ASTĂZI: Ajutor de maxim un milion euro/beneficiar!

22 mai 2024 - 18:56

În urma finalizării etapei de evaluare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.ro, Rapoartele intermediare de selecție pentru intervenția DR-28 Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural și pentru intervenția DR-27 Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricolă.

Ce înseamnă hectar eligibil la plata subvențiilor APIA!

Ce înseamnă hectar eligibil la plata subvențiilor APIA!

22 mai 2024 - 07:29

Ghidul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), valabil pentru acest an, definește ce înseamnă hectar eligibil la plata subvențiilor APIA, parcelă agricolă, parcelă de referință.

Suplimentare sumă prime fermieri, crescători animale!

Suplimentare sumă prime fermieri, crescători animale!

21 mai 2024 - 20:17

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) anunță astăzi, într-un comunicat transmis Agroinfo, că au fost suplimentate fondurile pentru submăsura 17.1 prime de asigurare pentru fermieri, crescători animale. În același timp, fermierii anunță că nu vor renunța la protestul programat pentru 27 mai.

Anunț ASTĂZI premier Ciolacu: Export animale vii din fermele românești în Turcia!

Anunț ASTĂZI premier Ciolacu: Export animale vii din fermele românești în Turcia!

21 mai 2024 - 19:13

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi la Ankara, o decizie cu impact pentru fermierii români şi anume reluarea exporturilor şi tranzitului cu carne şi animale vii în Turcia. „Este o oportunitate uriaşă pentru producătorii români de a avea acces la o piaţă imensă, dar în acelaşi timp vor putea stabili rute comerciale solide şi cu alte zone de interes din regiune şi Orientul Mijlociu”, a mai spus şeful Executivului.

Ordin MADR subvenții APIA publicat acum în Monitorul Oficial!

Ordin MADR subvenții APIA publicat acum în Monitorul Oficial!

21 mai 2024 - 18:09

Ordinul nr. 199/2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 127/2024 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2024 a fost publicat luni, 20 mai, în Monitorul Oficial. Ce schimbări aduce noul Ordin MADR în condițiile pentru plata subvențiilor APIA aferente acestui an?

Ce a reușit să facă o tânără familie de crescători de vaci! Parcă ar fi o fermă din Olanda!

Ce a reușit să facă o tânără familie de crescători de vaci! Parcă ar fi o fermă din Olanda!

21 mai 2024 - 17:14

Dacă înainte aveau 6 angajați în ferma de circa 120 de vaci, acum soții Radu mai au nevoie doar de doi, în rest se descurcă roboții. Ferma model a tinerei familii Radu.

Micii crescători împiedicați să ia subvenția APIA de 100 euro/vacă pentru pășunat!

Micii crescători împiedicați să ia subvenția APIA de 100 euro/vacă pentru pășunat!

21 mai 2024 - 12:00

Micii crescători de animale ne-au scris supărați că le este aproape imposibil să acceseze eco-schema PD 27 Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate.

Micii fermieri obligați să se înscrie în SIMM dacă vor subvenții!

Micii fermieri obligați să se înscrie în SIMM dacă vor subvenții!

21 mai 2024 - 06:50

Fermierii care au accesat și în 2024 în programul Tomata sunt obligați să se înroleze într-o aplicație pe site-ul Ministerului Agriculturii, în vederea asigurării trasabilității producției de tomate.

Ministrul Barbu: Subvenții APIA și ajutoare de stat fermieri, 4 miliarde euro!

Ministrul Barbu: Subvenții APIA și ajutoare de stat fermieri, 4 miliarde euro!

20 mai 2024 - 20:22

Florin Barbu, ministrul agriculturii, a declarat că pentru prima oară în istoria României, Guvernul a alocat 2% din PIB-ul țării pentru agricultură, iar aceasta decizie este un pas important în sprijinirea fermierilor români și în dezvoltarea sectorului agricol național. 

Ce au făcut ASTĂZI doi crescători de vaci care nu au primit pășune!

Ce au făcut ASTĂZI doi crescători de vaci care nu au primit pășune!

20 mai 2024 - 17:56

Doi crescători de vaci din comuna Miroslava, județul Iași, disperați că nu au unde să-și pășuneze animalele, și-au dus vacile în fața primăriei comunei.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Tânăr fermier cu 75 HA! Banii din construcții îi investește în AGRICULTURĂ

Tânăr fermier cu 75 HA! Banii din construcții îi investește în AGRICULTURĂ

La 23 de ani, Szilard Szilagyi câştigă bani din construcţii şi investeşte în agricultură. Pe lângă tatăl său, mai are un aliat de nădejde - echipa Tehnodiesel, prin intermediul căreia şi-a dotat parcul tehnic al fermei.

Reînnoirea generaţională în agricultură este o necesitate crucială pentru dezvoltarea sectorului şi pentru asigurarea unei producţii alimentare sustenabile. Deşi există numeroase provocări, inclusiv accesul limitat la terenurile agricole, la finanţare şi la resursele necesare pentru a-şi dezvolta afacerile, unii tineri au reuşit să pătrundă în acest domeniu cu ajutorul părinţilor. Este şi cazul lui Szilard Szilagyi, care s-a apucat de agricultură în 2018, pe când avea doar 18 ani. Atunci a început să lucreze cele 4 hectare aflate în proprietatea familiei, beneficiind de susţinerea părinţilor săi, care au un business în domeniul construcţiilor.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Dorinţe

Dorinţe
Ce îşi doreşte un bărbat de la viaţă: Detalii