Surse din piaţă europeană apreciază că a crescut probabilitatea ca interdicția privind importul de floarea-soarelui din Ucraina să fie anulată din 15 septembrie, ținând cont de scăderea estimărilor privind producţia de floarea-soarelui în Bulgaria și România.
Rusia nu va accepta o propunere de compromis şi cere ca banca agricolă de stat - Rosselhozbank să fie reconectată la sistemul global de plăți SWIFT pentru a preveni sistarea acordului privind coridorul pentru cereale la Marea Neagră. Cu 13 zile rămase până la expirarea acordului prin care a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile sale de la Marea Neagră, Moscova declară că nu s-au înregistrat progrese în niciuna dintre cererile sale, inclusiv problema bancară.
Compania americană de agrobusiness Bunge a finalizat o fuziune cu compania canadiană Viterra pentru a crea o companie globală diversificată de soluții de agrobusiness, aşa cum s-a anunțat marți (13.06.2023) într-o declarație oficială. Primele încercări ale celor două companii de a fuziona au fost raportate încă din 2017. Această fuziune va crea o afacere globală care rivalizează cu cea a giganţilor: Cargill Inc., Archer-Daniels-Midland Co (ADM) şi Louis Dreyfus.
Asociaţia europeană Coceral a redus perspectivele pentru producția de grâu a statelor UE până la 127,3 milioane de tone, de la 129,5 milioane de tone cât a estimat în martie, dar totuşi cu 0,3% mai mult faţă de estimările de la aceeaşi dată a 2022. Principalul motiv al revizuirii în scădere a fost seceta din jumătatea de nord a Europei, în special în Suedia, Danemarca și țările baltice. Totuşi, estimările privind viitoarea producţie de porumb arată că recolta UE va fi cu aproape 9 milioane de tone peste producția din 2022, iar România ar putea obţine cca. 10,3 milioane de tone de porumb, faţă de 7,2 milioane de tone în 2022.
În actualul sezon, în perioada 1 iulie 2022-30 iunie 2023, exporturile rusești de grâu au raportat o creștere de 51% față de aceeaşi perioadă a sezonului trecut, potrivit datelor analizate de Agricensus. În ciuda situaţiei geo-politice dificile, Rusia a exportat cel puțin 44,7 milioane de tone de grâu, deoarece țara a beneficiat de stocuri uriaşe, o producție record şi logistica pentru trasportul maritim a unui volum mare. În ciuda lipsei de date oficiale privind livrările ruse de cereale, şi alte surse confirmă datele privind livrările mari la export, pe fondul prețurilor internaţionale scăzute.
În perioada septembrie 2022-mai 2023, exporturile de porumb din Ucraina s-au ridicat la 24,24 milioane de tone, cu 20% mai mult faţă de perioada similară (de 9 luni) din sezonul 2021/2022. În ciuda numeroaselor obstacole, exporturile lunare pe tot parcursul sezonului curent au depășit în mod constant 2 milioane de tone de porumb. Numai în ultimele două luni (aprilie-mai 2023), livrările de porumb ale Ucrainei au scăzut sub medii lunare anterioare din cauza limitelor stabilite de delegația rusă în Centrul Comun de Coordonare.
În raportul din iunie, USDA a crescut brusc previziunile privind producția, consumul și stocurile de grâu din sezonul 2023/2024. Un astfel de raport „bearish” ar fi putut prăbuși cotațiile bursiere pentru grâu cu 3-5%, cu toate acestea, din cauza unei discrepanțe mari între estimările analiștilor şi situaţia din piaţă, prețurile aproape nu s-au schimbat. În două luni, cotațiile grâului au scăzut cu 6-8% până la cele mai reduse niveluri din 2021, iar prognozele privind recoltele din SUA rămân la nivelul anilor 2021 și 2022.