DEZVĂLUIRE FĂCUTĂ DE MINISTRUL AGRICULTURII! Într-un document confidențial, transmis doar între autorități, Comisia Europeană ne avertizează că riscăm un infringement din pricina Legii 51% produse românești pe rafturile marilor magazine. Un mare retailer ar avea un grup puternic de lobby la Comisia Europeană și s-a plâns că această lege îl obligă să umple rafturile cu produse românești.
Am primit un document care este confidenţial, este doar între autorităţi, transmis de la Comisie la minister (n.r. – Ministerul Agriculturii), dar informaţia este corectă, aşa este: suntem atenţionaţi că ar putea urma un infringement din cauza Legii 51%. Ei (n.r. – retailerii) s-au plâns la Comisie, apoi Comisia ne-a solicitat câteva informaţii, iar după ce le-am transmis acele informaţii a venit această înştiinţare, cu o posibilă sancţiune, dezvăluie ministrul agriculturii, Achim Irimescu.
Achim Irimescu mai spune că țara noastră ar avea două soluţii pentru evitarea sancţiunii: reducerea cotei de 51% sau demonstraţia că producătorii din UE nu vor fi discriminaţi.
Prima soluţie ar fi renunţarea la procentajul de 51%, lucru pe care îl poate face doar Parlamentul, Legea fiind deja adoptată, iar a doua soluţie ar fi să-i convingem pe reprezentanţii Comisiei Europene, să le demonstrăm că prin această lege nu-i discriminăm pe producătorii din Uniunea Europeană, explică ministrul agriculturii.
Potrivit Legii 150/2016, comercianţii de produse alimentare au obligaţia ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie, să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Proiectul legii a fost aprobat la începutul lunii iunie de Camera Deputaţilor, ca for decizional, iar în luna iulie a fost promulgat de preşedintele Klaus Iohannis. Legea urmează să intre în vigoare la începutul lunii ianuarie 2017, iar Ministerul Agriculturii trebuie să emită până atunci normele metodologice de aplicare.
Un raport al Transparency International arăta anul trecut că marile magazine au unul dintre cele mai influente grupuri de lobby de la Bruxelles, iar Comisia Europeană a fost sensibilă la schimbările legislative care influenţează hipermarketurile.
Cel mai recent exemplu este cel al Slovaciei, faţă de care a fost demarată procedura de infringement după ce marile magazine din această ţară au fost obligate să publice detalii despre ponderea produselor locale în cifra lor de afaceri. În Slovacia a fost vorba doar de publicarea unor informaţii, dar în România marile magazine vor fi obligate să cumpere de pe aşa-numitul lanţ scurt de aprovizionare 51% dintre alimentele pe care le au la vânzare. Formularea de lanţ scurt a apărut în textul de lege tocmai pentru a nu apărea probleme de interpretare la Comisia Europeamă.
Marile lanţuri comerciale contestă chiar şi aşa noua lege şi avertizează că, dacă nu vor reuşi să aducă în rafturi suficiente alimente româneşti, vor fi forţate să îşi închidă magazinele.
(Sursa: Mediafax)