VERDICT PRIMAR: SĂ PĂRĂSEASCĂ URGENT PĂȘUNEA! Un crescător de ovine din județul Cluj vrea să-și ducă la abator toate cele 460 de oi și să le vândă cu 60 de lei bucata. Ciobanul este somat de Primăria Câmpia Turzii să părăsească în termen de 5 zile pășunea pentru care a plătit, până la ultimul ban, o redevență uriașă. 740 de lei pe hectar! Nu-i ajungea fermierului subvenția pe pășune cât avea de achitat la primărie, așa că ducea bani de acasă numai să aibă unde să-și pășuneze oile.
Crescătorul de ovine Neluțu Lazăr își pășunează turma de aproape 12 ani pe pășunea din satul Urca, comuna Viișoara, județul Cluj (deși satul este în comuna Viișoara, pășunea aceasta aparține primăriei din Câmpia Turzii). În fiecare an, oierul s-a dat peste cap ca să-și plătească redevența uriașă, 740 de lei/ha. Când spunem că este uriașă, facem comparație cu pășunile închiriate de primăriile din alte localități din România, unde redevența este de 200 de lei/ha, 300 de lei/ha, hai fie 400 de lei/ha. Ar fi plătit și 920 de lei/ha, cât a fost prețul inițial, ne spune crescătorul, numai să aibă unde să-și pășuneze oile.
Pășunea, 81,60 de hectare, i-a fost închiriată lui Lazăr, în 2016, prin licitație, cu un contract pe 5 ani, dar cu clauză de reînnoire în fiecare an. Așa a dus-o până anul acesta, în mai, când de la primărie a primit un răspuns care l-a năucit: trebuie să părăsești pășunea! Nu pentru că nu și-a plătit redevența. A plătit chiar și penalități de întârziere de vreo 7.000 de lei când nu a reușit să achite în mijlocul verii sumele cerute de primărie. Primăria a găsit un alt motiv ca să-l scoată de pe pășune. Nu a încheiat contract cu o firmă care să fertilizeze pășunea, nu are chitanțe și facturi că a fertilizat pășunea. Oierul spune că a fertilizat cu oile, îngrășământ natural, iar primarul spune că astea sunt povești. În Câmpia Turzii ar mai fi rămas vreo doi-trei crescători de animale și o suprafață mare de pășune care nu ar fi atribuită nimănui. Asta, se pare, că nu contează.
În fiecare an le-am dat banii la termen și când am rămas dator o lună-două mi-or pus penalități. Am plătit penalități, am plătit tot. Până-n 5 mai anul ăsta am avut contract. Deci, în fiecare an aveam contractul până la 5 mai. În data de 1 februarie, am mers la primărie și mi-am depus cerere pentru prelungirea contractului pe pășune, așa am făcut în fiecare an. Am pus cererea și trebuia să-mi dea primăria în 30 de zile răspuns. Să-mi spună: domle, nu-ți mai dau... Nu ne-a dat niciun răspuns! Când m-am dus în 5 mai să-mi facă contract mi-o spus că-mi reziliază contractul, că mi-a trimis acasă o foaie să mă duc la primărie cu conturile de la APIA, să le duc io lor conturile de la APIA, pe doi ani de zile în urmă, și chitanțe cum că am dat îngrășământ pe pământ. Deci, mi-or cerut cei de la primărie chitanțe că am dat îngrășământ pe pământ pe doi ani de zile, 2016 și 2017. Nu mai aveam de unde să le dau chitanțele astea. Eu am fertilizat cu oile. Pe contract nu scria că trebuie să fertilizezi chimic sau cu gunoi. Și nu mi-au mai făcut contract.
Și ieri (marți, 17 iulie 2018 n.r.) mi-a trimis primăria hârtie să ies afară din pășune cu oile în termen de 5 zile. Vă dați seama, în toiul verii! Ce să fac io acum cu atâta amar de oi?! Am 460 de oi. No, unde să mă duc cu ele?!
În contract scrie că trebuie să fertilizez, dar nu scrie că trebuie să fac fertilizare chimică sau cu oile. În contractul meu nu scrie că trebuie să le duc io de la APIA conturile cu câți bani am luat subvenție pe pășune. Nu aveam cum să le duc de la APIA, că am acolo băgate și oile, și tot, și nu-mi dă nimeni numa pentru pământul lor. Orișicum, io am pus încă bani pe lângă subvenție. Că aveam 740 de lei pe hectar redevența și nu luam banii ăștia de la APIA. Din ce cauză? De la 50 de hectare în sus pică subvenția. Primim mai puțin cuantumul subvenției pe hectar. Luam 130 de euro/ha, nu mai luam 175 de euro/ha. Oricum, nu am luat bani de la APIA ca să-mi rămână mie. Nu mi-o rămas niciodată bani. Am băgat în pășune în trei ani de zile 2 miliarde și 450 de milioane de lei (vechi n.r.). Dacă aș fi rămas cu vreun leu datorie, ziceam să mă scoată afară. Nu am nici 5 bani datorie la primărie. Plăteam și după animale și după casă. Dar știam că caută primăria să mă găsească cu ceva. Ultima soluție a mea e că i le duc la primărie și nu am bai. Că și așa câți bani le-am dat io lor nu merită animalele astea. 150 de lei o oaie!
În Câmpia Turzii mai avem două pășuni, dar la nimeni nu le-a făcut anul ăsta contract domnul primar. Nu știu de ce. Și ăia doi, unul și-a vândut animalele din cauza lui (a primarului n.r.) că l-a amenințat că-i dă 200 de milioane amendă nu știu cu ce. Amu mai este unul, dar adevărul că ăla nu și-a plătit. Deci, el e dator. La ăla au putut să-i rezilieze contractul că nu și-a plătit. Dar mie?! Io nu sunt dator la primărie cu 5 bani. Problema îi că pășune este și nu o venit nimeni să ia pășunea. Că dacă eram mulți și trebuia să-mi dea numa 10 hectare de pășune, ziceam asta e. Dar nu o venit nimeni că pe Câmpia Turzii mai sunt doi sau trei crescători, că atâta ne-a înnebunit până și-a vândut toată lumea oile din cauza lui. Nu știu ce vrea omul ăsta.
Am fost de 5 ori la el la primărie și nu vrea să stea de povești. Mi-am băgat avocata și am trimis petiție cum că am cerut să mă lase măcar până la toamnă. Nu! Ieri am primit răspuns că-n termen de 5 zile să părăsesc pășunea. Că fără contract nu am voie să pasc. 650 de milioane de lei băgam anual la primărie. Banii ăia cum îi justifică, unde sunt dacă mie nu-mi face contract pe pășune?! Nu are nevoie primăria asta a noastră de banii ăia?! Este disperat crescătorul de ovine Neluțu Lazăr.
DUC OILE LA ABATOR SAU LE DUC LA DOMN PRIMAR SĂ LE PASCĂ EL!
Oierul spune că-și duce oile la abator și le dă cu 60 de lei bucata și a scăpat de necaz. Sau le duce la domnul primar să le pască el, că alte soluții nu mai are.
Am avut termene să plătesc redevența. Până-n 15 iulie pui jos 300 de milioane de lei (vechi n.r.), până-n 1 noiembrie, ceilalți 300 de milioane de lei. Și am plătit penalități de 70 de milioane de lei (vechi n.r.) sau 7.000 cum îs în banii ăștia noi, că am așteptat după subvenție. Că el (primarul n.r.) mi-o băgat 1% penalități pe zi și fiind suma mare s-o ridicat penalitatea. Nu știu ce are domnul primar. De 10 ori am fost la el și nu vrea nicicum să discutăm.
L-am sunat și pe domnul ministru Daea, a sunat domnul ministru la Prefectura Cluj. Am pus acolo cerere, petiție în 15 mai și au trecut două luni și nu mi-a dat nimeni răspuns de acolo. Io nu am unde să mă duc cu oile, acasă am 3 ari de pământ. Cum să pasc 400 de oi pe 3 ari?!
Unde să bag oile?! Le duc la abator și le dau cu 60 de lei pe oaie. Așa ne presează, în așa formă că să renunțăm la oi. Amu cine-ți mai dă pășune în timpul ăsta?! Asta e problema noastră în România. Spune cu disperare crescătorul de ovine.
VERDICT PRIMAR: SĂ PĂRĂSEASCĂ PĂȘUNEA!
Nu aveam cum să publicăm necazul oierului dacă nu l-am fi întrebat și pe primarul din Câmpia Turzii, ca să aflăm și versiunea acestuia. Primarul Dorin Nicolae Lojigan ne-a prevenit că este avocat, cunoaște legile, dar crescătorul trebuie să părăsească pășunea, cu oi cu tot, altfel, probabil, oierul va avea parte, pe lângă căruță de bani plătită chirie, și de amenzi uriașe. Inserăm discuția pe care am avut-o cu primarul după ce acesta ne-a luat la rost, vădit deranjat de întrebări, cine suntem noi să-i tulburăm liniștea și să-l tragem la răspundere. AGROINFO este o publicație, nu trage la răspundere, trage semnale de alarmă, domnule primar. Îi lăsăm pe alții să vă tragă la răspundere.
Dorin Nicolae Lojigan, primar (în foto): Acei fermieri (care au pășune închiriată de la primărie n.r.) aveau obligația, potrivit legii și conform contractului pe care-l aveau încheiat cu noi, de a efectua anumite operațiuni acolo, cum ar fi, de exemplu, aruncarea de îngrășământ pe acea pășune, îngrijirea pășunii și curățarea de brusturi și de tot felul de alte buruieni care apar pe acolo. Aveau obligația să părăsească la sfârșitul perioadei de pășunat pășunea și să se întoarcă în luna mai dacă rețin, nu știu nici eu chiar exact că nu m-am ocupat de problemă. Ei, domnul ăsta (Neluțu Lazăr n.r.) nu și-a îndeplinit niciuna din aceste obligații. Absolut niciuna! Ca atare, el la acest moment nu mai are contract pentru că contractul lui a expirat și pășunează ilegal. Cam asta este situația.
AGROINFO: Știți că s-a schimbat legea anul acesta și pășunea trebuie atribuită direct, fără licitație, crescătorilor de animale?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Da.
AGROINFO: Și cui ați atribuit pășunea?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Păi, încă nu am atribuit-o. Tocmai că nu pot să o atribui atâta timp cât ea este ocupată ilegal. Deci, după ce o eliberează, o să ne ocupăm de această problemă.
AGROINFO: Dar și el este crescător de animale, va trebui să-i atribuiți și acestui oier o bucată de pășune.
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Îi poate fi atribuită și lui. Dar și la alții. El, deocamdată, trebuia să-și îndeplinească niște obligații.
AGROINFO: Deci, înțeleg că fermierul trebuia să pună pe pământ îngrășământ?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Exact.
AGROINFO: Crescătorul spune că a fertilizat cu oile.
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Dacă domnul citea contractul pentru că are contract de ani de zile, ar fi știut că nu e așa. În contract scrie foarte clar.
AGROINFO: În contractul primăriei ce scrie? Trebuia să fertilizeze chimic?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Nu am acum contractul în față ca să vă pot spune. El avea obligația să fertilizeze terenul cu îngrășământ, ceva de genul ăsta.
AGROINFO: Și el, fermierul, trebua să vă aducă ce dovadă că a fertilizat? Chitanțe, facturi?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Chitanțe, facturi, eventual un contract cu o firmă cu care a făcut chestiunea asta, dacă a făcut-o cu o firmă. Cum au făcut alți crescători de animale din zonă care le-au adus și au făcut dovada și care, în continuare, li s-a prelungit contractul.
AGROINFO: Fermierul mi-a spus că dumneavoastră i-ați cerut să vă aducă de la APIA o hârtie cu subvențiile încasate?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Nu țin minte de așa ceva. Nu știu. V-am spus, nu eu m-am ocupat de problemă. Dar el are toate adresele noastre, vi le poate pune la dispoziție. Nu e nicio problemă. Să vă pună la dispoziție ce anume am cerut noi, ce ne-a depus el nouă, și după ce aveți toate datele, vă pot răspunde mai departe la toate întrebările. Până atunci, mă mai documentez și eu și văd exact ce anume i s-a cerut.
AGROINFO: În legătură cu atribuirea directă a pășunii, aveți o listă cu crescătorii de animale?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Nu. Pentru că nu pot să dau acea pășune care este în situația asta. Restul (pășunilor n.r.) sunt ocupate.
AGROINFO: Sunt ocupate prin licitație?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Nu mai știu să vă răspund la întrebarea asta. Deci, avem o pășune cu probleme, omul refuză să o elibereze, i-am făcut notificare să o elibereze, dacă nu o eliberează, noi luăm măsurile legale. După ce o eliberează, putem încredința direct pășunea.
AGROINFO: El ce o să facă, spuneți și dumneavoastră, în mijlocul verii cu oile? Crescătorul spune că le aduce la primărie și le pășunați dumneavoastră.
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Bine, haideți. Nu răspund la asemenea întrebări. Eu m-am săturat de intervențiile de la tot felul de oameni pentru omul ăsta. E problema lui, eu urmăresc calea legală, sunt avocat de meserie, știu ce am de făcut și nu lucrez decât legal. Dacă nu-i convine să respecte legea, bine, e problema lui.
AGROINFO: Am înțeles. Ce suprafață de pășune are Primăria Câmpia Turzii?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Nu știu să vă răspund. El (crescătorul de ovine n.r.) avea contract care a expirat anul acesta. El trebuie să elibereze pășunea ca să pot să urmez eu pașii legali mai departe. Ce spuneți dumneavoastră că a fertilizat cu oile, cu îngrășământ natural, astea sunt povești. El avea niște obligații prin contract pe care trebuia să și le asume. Să le îndeplinească. Dumneavoastră știți foarte bine, contractul este legea părților. El avea niște obligații asumate prin contract la momentul când i s-a atribuit pășunea, trebuia să și le respecte. Așa cum dumneavoastră vă respectați obligația de a plăti curentul sau gazul, sau ce plătiți, în urma unui contract pe care-l aveți cu Electrica sau Transgazul, exact așa și el trebuia să-și îndeplinească obligațiile.
AGROINFO: Redevența pentru pășune a plătit-o la primărie? Cei 740 de lei pe hectar?
Dorin Nicolae Lojigan, primar: A plătit. Nu știu cât. Doamnă, noi discutăm degeaba. Omul nu are contract, e acolo ilegal. Asta trebuie să înțelegeți dumneavoastră. Deci, el stă ilegal. Contractul lui a expirat, am fost sunat de la minister în sus. Toată lumea m-a sunat pentru omul ăsta. Nu mă interesează niciun fel de intervenție...
AGROINFO nu face intervenții. În disperarea lui, crescătorul ne-a spus necazul lui, noi căutăm să aflăm de la dumneavoastră, domnule primar, ce se întâmplă, de fapt, cu pășunea pe care o administrează primăria. Publicația noastră va face cunoscut cazul acestui crescător, iar autoritățile competente, Ministerul Agriculturii, etc. să caute o soluție ca să rezolve problema.
Dorin Nicolae Lojigan, primar: Aș vrea să o și rezolve. Deocamdată, el trebuie să părăsească pășunea! Pășunează fără contract!