Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iaşi va avea un centru de cercetări în condiţii climatice dirijate (fitotron), unde vor fi cultivate plante în condiţii climaterice specifice, putând fi controlate toate caracteristicile mediului înconjurător, de la temperatură şi umiditate, lumină, până la direcţia şi viteza vântului.
Centrul de cercetări face parte din proiectul intitulat “Institutul de Cercetări pentru Agricultură şi Mediu” (ICAM), proiect lansat în 21 octombrie 2011 la Iaşi, la Ferma Adamachi.
“Prin acest proiect se are în vedere extinderea infrastructurii de cercetare şi a ariei de activitate a USAMV Iaşi, deschiderea de noi direcţii de cercetare în domeniul factorilor de risc fizico-chimici din mediu - sol, apă şi produse agroalimentare. Fitrotonul va fi doar unul din obiectivele proiectului demarat de noi, iar acesta, la finalizare, va fi unic în regiunea de Nord-Est şi cel mai modern din România”, a declarat prof. dr. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iaşi, citat de Agerpres.
Rectorul USAMV Iaşi a explicat că obiectivele specifice ale proiectului ICAM constau în identificarea perspectivelor de dezvoltare durabilă, tehnologică şi de inovare la nivelul Regiunii de Nord-Est, pentru a deveni competitivi pe plan internaţional, în contextul integrării cercetării româneşti în Aria Europeană a Cercetării.
Obţinerea unor rezultate ştiinţifice şi tehnologice de vârf, competitive pe plan mondial, este strâns legată de dezvoltarea corespunzătoare a infrastructurii de Cercetare-Dezvoltare. Astfel, dezvoltarea infrastructurii şi creşterea capacităţii de cercetare va permite îmbunătăţirea bazei de date şi dezvoltarea parteneriatelor internaţionale prin racordarea la reţele de cercetare internaţionale de profil.
Proiectul este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi va fi finalizat în următorii trei ani
Proiectul ICAM este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi are o valoare totală de 42,86 milioane lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 35 milioane lei, iar perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.