Teodor Dicoiu este unul dintre acei fermieri care obțin constant titlul de fermier campion, dovadă a bunei priceperi în tot ceea ce înseamnă alegerile în propria fermă pentru a avea rezultatele dorite.
Din seria rezultatelor constante și a colaborărilor de lungă durată, compania Corteva Agriscience prezintă un nou rezultat de excepție al hibridului P9889. Este vorba despre o producție de 13.993 kg/ha ce a fost realizată de domnul Teodor Dicoiu din județul Alba.
“Anul am avut monocultură, terenul a fost arat și pregătit cu combinatorul într-o singură trecere. La semănat, în jurul datei de 1 mai, am administrat și îngrășământ complex 20.20.0 - 350 kg/ha. Am mai fertilizat în vegetație cu nitrocalcar - 150 kg/ha, cred că în jurul datei de 10 iunie.
Am erbicidat în stadiul de 6-7 frunze și nu a mai fost cazul de alte intervenții. Am recoltat acest hibrid după 15 octombrie și pot spune că în condițiile date, am avut o producție bună și sunt mulțumit”, a precizat fermierul campion.
Fermierul lucrează 400 ha, dintre care 250 ha le-a semănat anul trecut cu porumb, iar media de producție pe care a obținut-o la finalul recoltatului a fost de 10 t/ha. Fermierul campion a declarat că P9889 a fost hibridul care i-a oferit cea mai bună producție și că seamănă hibrizi Pioneer încă din anul 2000. Anul acesta, cca 80% din suprafață va fi semănată cu genetica oferită de Corteva și speră să obțină o producție măcar la fel de bună ca cea de anul trecut.
“Fără îndoială, P9889 a dovedit în ultimele campanii o productivitate excelentă, motiv pentru care a devenit și unul dintre cei mai vânduți hibrizi din piață. Chiar și în condițiile acestui an, au existat numeroase ferme în care producția s-a apropiat de 14 t/ha, iar domnul Dicoiu este dovada faptului că poți deveni 2 ani consecutivi fermier campion la porumb datorită hibridului P9889.
În 2023 a obținut 14.230 kg/ha, iar în 2024 a recoltat 13.993 kg/ha. Este adevărat că ferma dumnealui este într-o zonă unde anul trecut a plouat mai des față de alte zone ale țării, însă asta nu știrbește cu nimic priceperea dumnealui de a alege hibrizii potriviți și de a aplica tehnologia necesară pentru a obține producții bune la finalul campaniei.
Îl felicit pe această cale, nu doar pe dumnealui, ci pe toți colaboratorii noștri, pentru că știu că an de an încearcă să obțină cele mai bune rezultate și să contribuie la dezvoltarea agriculturii românești și vreau să îi asigur că noi, compania Corteva Agriscience, vom veni în piață cu produsele de care au nevoie pentru a fi profitabili”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager România și Republica Moldova - Corteva Agriscience.