Guvernul nu va mai acorda compensaţii pentru pierderile cauzate de secetă, dar va creşte plata naţională pe suprafaţă pe care fermierii o vor primi pentru anul 2012.
Aceasta este una dintre cele zece măsuri anti-secetă pe care le-a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă desfăşurată în 8 august, de la ora 14.00, la Ministerul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii promite că fermierii români vor primi 170-180 euro/ha pentru 2012
„Iniţial am anunţat că Ministerul Agriculturii şi Guvernul va lua două măsuri pentru combaterea efectelor secetei: acordarea unui ajutor de minimis şi compensarea pierderilor de venit înregistrate în acest an faţă de ultimii trei ani.
În urma discuţiilor cu fermierii, dânşii au considerat şi a fost o părere majoritară că cea de-a doua propunere, Hotărârea de Guvern care vizează compensarea pierderilor de venit a fermierilor să fie înlocuită cu un sprijin mult mai consistent prin suplimentarea fondurilor pe care toţi fermierii le primesc pe suprafaţă în campania 2012-2013”, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constatin.
„Fermierii au solicitat un sprijin cât mai mare, ce va putea atinge maximul permis de Comisia Europeană, adică sprijinul mediu pe care îl primeşte un fermier din Uniunea Europeană, de aproximativ 170 - 180 de euro pe hectar”, a mai spus Constatin.