În şedinţa de luni, Senatul a respins cererea de reexaminare pe care preşedintele Klaus Iohannis a transmis-o Parlamentului cu privire la legea care modifică Codul Silvic.
În favoarea raportului comun al Comisiei pentru mediu şi al Comisiei pentru agricultură din Senat, s-au exprimat 89 de senatori, iar împotrivă au votat 39 de senatori.
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic, că modificările aduse limitează activitatea operatorilor economici.
„Considerăm că intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul legii sunt de natură să limiteze activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici, având impact asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei şi să creeze premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator”, se arată în cererea de reexaminare.
Potrivit propunerii legislative, valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar de către operatori economici atestaţi. Un operator/ grup de operatori economici poate cumpăra la licitaţie sau negociere, după caz, materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale I, sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, doar în cazul în care asigură prin capacitatea proprie procesarea a cel puţin 40% din materialul lemnos achiziţionat.
De asemenea, actul normativ stipulează că preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. sursa: Agerpres