Adama
Vinasa Rompak

Reportaj Agroinfo:De la o carieră în fotbal la o seră multinațională cu roșii

Publicat: 26 iulie 2015 - 11:30
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Andrei Ianțoc are 32 de ani și a renunțat la o carieră în fotbal, la  echipa Farul Constanța, și-a mizat pe o afacere în agricultură: o seră încălzită unde cultivă roșii. Proiectul l-a pus pe picioare împreună cu soția lui, Evelina, 25 de ani, și cu mezinul familiei, Ștefan, 29 de ani.

Cei trei fermieri fac parte din generația de tineri convinși că agricultura va reprezenta mereu un viitor. Mâncarea o să se caute tot timpul, spune Andrei. Au pornit de la acest principiu simplu și au ales să cultive roșii. Au cumpărat 3 ha de pământ în comuna Nicolae Bălcescu din Constanța și au așteptat doi ani până când s-au hotărât să acceseze fonduri europene pe fostul PNDR 2007-2013. Ce trebuie să învețe un tânăr fermier din povestea celor trei? Fondurile europene nu sunt suficiente pentru pornirea unei afaceri cu legume, ai nevoie de o sumă pusă deoparte și de un împrumut de la bancă. Investiția într-o seră de roșii se amortizează în circa 6-7 ani. Banii nu se fac peste noapte grămadă, dar avantajul este că afacerea rezistă în timp. Iată povestea serei cu roșii crescute pe saltea, așa cum se întâmplă ea, cu greutăți și cu începuturi dificile!

Soi din Olanda, răsad din Grecia, seră din Spania și teren din România

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro. 45% din sumă a provenit din resurse proprii, banii noștri, ai părinților și 55% din fonduri europene. Noi am avut 50.000 de euro puși deoparte și am mai împrumutat 700.000 de euro de la Banca Veneto, pe care să-i rambursăm în 7 ani. A fost foarte dificil să găsim o bancă dispusă să ne împrumute. Sera am construit-o pe 8.600 mp și avem două anexe ridicate pe câte 300 mp. Am optat pentru o seră pe stil spaniol, gonflabilă, cu folie dublă și cu ecran termic care menține căldura iarna. Sera este încălzită de două centrale pe biomasă, care funcționează cu peleți din coji de floare soarelui. Iarna trecută am cumpărat peleții de la fabrica de ulei Argus. Soiul de roșii l-am adus din Olanda. Este un altoi, cu portaltoi, Emperador și Endeavour. Iar răsadurile le procurăm din Grecia. Avem 20.000 de fire, o rădăcină cu două vârfuri. Tehnologia de cultivare este prin picurare, sunt pipete la fiecare cub. Roșiile nu cresc în pământ. Cresc în vată mineralizată. O saltea are cam un metru și pe o saltea sunt 4 plante, povestește Andrei Ianțoc.

cultivatori-rosii_b

De la stânga la dreapta: Ștefan, Andrei și Evelina

Sera are  o înălțime de aproximativ 3 metri, iar plantele urcă pe spaliere până sus. Un ciclu de producție este din septembrie și până-n august și producția de roșii pe ciclu este de  aproximativ 400 de tone. Este primul ciclu complet de când am construit sera. Noi recoltăm și ciorchini, iar roșiile le livrăm la Carrefour și Auchan. Nu avem o cantitate impusă. Vara e mai dificil că suntem mai mulți producători. Iarna, producția este mai mică, dar suntem singurii producători care livrăm în lanțurile de magazine din Constanța. Plantăm în decembrie și ieșim cu roșiile prin 12-15 martie, completează Ștefan povestea fratelui său.  

ciorchine-rosie_b

Lăzile cu roșii stau în camera frigorifică de 100 mp. Frații au cumpărat două mașini frigorifice și se ocupă singuri de livrare. Prețul la roșii a scăzut în vara asta la 1,99 de lei/kg. Chiar dacă sunt crescute în vată mineralizată, codițele verzi au mirosul roșiilor, iar miezul este dulce, gustos.
Ca să știe totul despre legume, Ștefan și Andrei au urmat cursuri de legumicultură. Evelina, soția lui Ștefan, este biolog. Roșiile nu sunt stropite cu substanțe chimice. Facem combaterea biologică a dăunătorilor. Am avut probleme cu musculița albă și am combătut-o cu un prădător. Polenizarea o facem cu bondari, spune Evelina. Pe stâlpii din seră au fost instalate cutiile cu bondari. O cutie a costat 3.000 de euro.

ladite-bondari_b

Nu găsim angajați, oamenii preferă ajutorul social

Sera este supravegheată zilnic de părinții celor doi frați. Tatăl, Alexandru, a fost polițist la Rutieră, iar mama, Georgeta, casnică. În prezent, în seră muncesc 9 angajați. Avem o mare problemă cu găsirea angajaților. Noi oferim un contract permanent și un salariu de 10-12 milioane de lei. Am pus și afișe pe toți stâlpii din comună. Oamenii ne-au spus că preferă să stea acasă, pe ajutorul social, spune Ștefan.

Cei trei fermieri nu vor să se oprească aici. Au construit o minifăbricuță de procesare a roșiilor. Trebuie completată cu linia de fierbere și ambalare. Pe un hectar de teren vor să mai ridice o seră din folie încălzită și s-au gândit să cultive și ardei.

Vizualizat: 3115 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Sfatul specialistului: Mana de sol, o ciupercă periculoasă pentru tomatele din solar

Sfatul specialistului: Mana de sol, o ciupercă periculoasă pentru tomatele din solar

În ţara noastră, suprafaţa de spaţii protejate este de circa 5.000 ha, iar cultura de tomate are cea mai mare pondere.

Croitoru (APNLF): Vom ieşi în stradă să aruncăm cu tomate în Ministerul Agriculturii!

Croitoru (APNLF): Vom ieşi în stradă să aruncăm cu tomate în Ministerul Agriculturii!

Legea 145/ 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol produce nemulţumiri în rândul legumicultorilor din Matca, judeţul Galaţi. Aceştia sunt hotărâţi să iasă în stradă pentru a protesta.

Plante de tomate gigant, de 15-20 metri, la Staţiunea de cercetare legumicolă Buzău

Plante de tomate gigant, de 15-20 metri, la Staţiunea de cercetare legumicolă Buzău

Cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au dezvoltat, în premieră, o nouă tehnologie de cultivare a tomatelor pe bază de portaltoi, obţinând, astfel, plante-gigant ce pot ajunge la 15-20 metri şi care sunt rezistente la principalii dăunători.

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii