Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic. Motivul pentru care Legea a fost întoarsă este acela că limitează activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici.
În cererea de reexaminare adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şeful statului precizează că intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici, având impact asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei şi să creeze premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.
Preşedintele indică faptul că art. I pct. 9 -15 din legea transmisă spre promulgare, respectiv modificarea art. 10 -13 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic reglementează posibilitatea ocoalelor silvice de regim de a oferi proprietarilor de fond forestier anumite servicii remunerate.”Considerăm că, pentru încredinţarea acestor servicii, trebuie prevăzută o procedură de selecţie deschisă, transparentă şi necondiţionată. În caz contrar, respectiva măsură poate institui un avantaj în favoarea ocoalelor silvice, avantaj care poate reprezenta ajutor de stat”, precizează Iohannis.
Şeful statului mai arată că art. I pct. 29 din acest act normativ, respectiv completarea art. 20 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic cu un alineat nou, alin. (11), instituie obligativitatea întocmirii amenajamentelor silvice doar pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha. Totodată, el precizează că art. I pct. 48 din legea transmisă spre promulgare, respectiv modificarea art. 37 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, reglementează condiţiile şi situaţiile în care este posibilă scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, prin derogare de la regimul general.
Camera Deputaţilor a adoptat pe 25 februarie a.c., proiectul de modificare a Codului silvic, cu 208 voturi „pentru”, 27 abţineri şi 97 „împotrivă”.
Potrivit proiectului de lege, valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar de către operatori economici atestaţi. Un operator/grup de operatori economici poate cumpăra la licitaţie sau negociere, după caz, materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale I, sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, doar în cazul în care asigură prin capacitatea proprie procesarea a cel puţin 40% din materialul lemnos achiziţionat.
Actul normativ prevede că suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 metri pătraţi în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 metri pătraţi, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.