Adama
Vinasa Rompak

NECENZURAT! Integral DECLARAȚIA ministrului ACHIM IRIMESCU despre SUBVENȚII!

Publicat: 03 iulie 2016 - 22:25
3 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

MARCA AGROINFO. Este o abordare ORIGINALĂ, strict MARCA AGROINFO, oricine va proceda așa înseamnă că ne copiază, decizia de a publica integral, fără filtrul jurnalistului, declarația ministrului agriculturii, Achim Irimescu, despre plata subvențiilor. Până la această oră, fermierii au citit doar frânturi din această declarație, ceea ce au considerat important jurnaliștii să exploateze din tot ceea ce a spus ministrul. Iată conținutul integral, NECENZURAT!

Având în vedere că astăzi (joi n.r.) este în 30 iunie și știți că există în legislația europeană prevăzută perioada de plată pentru plățile directe 1 decembrie – 30 iunie, sigur că era de datoria mea să mă prezint în fața dumneavoastră și să vă spun cum stăm. E adevărat că aș începe cu factorii care au dus la întârzieri și știți foarte bine cum s-au întâmplat lucrurile. În primul rând, dacă ne referim la faptul că vă obișnuisem, să spunem, cu Agenția de Plăți să plătim undeva până-n mai plățile directe sau majoritatea, nu știu dacă se pot plăti exact până la data de pentru că întotdeauna rămân câteva mii de fermieri cu probleme: se suprapun parcelele, au erori și așa mai departe.

Din această cauză am și decis, pentru că știți, nu doar România este într-o situație de întârziere, ci sunt multe alte state membre, de aceea a și decis comisarul european Phil Hogan ca plățile să poată fi efectuate fără penalizări, trebuie precizat că penalizarea nu vizează fermierul niciodată ci doar statul, nu se mai dau sumele integral de la bugetul european ci trebuie să le acopere statul membru în cauză, s-a decis ca plățile să poată fi efectuate fără penalizări până-n 15 octombrie.

Eu eram decis să prelungesc cu o lună pentru că nu văd de ce ne-am duce cu plata până-n toamnă, dar APIA mi-a explicat pe bună dreptate că riscăm ca un număr de câteva mii să fie penalizați, și de obicei sunt fermierii mari, datorită erorilor sau suprapunerilor sau așa mai departe. Și nu e cazul să înregistrăm la bugetul de stat penalizări. În acest sens, am decis să mergem, să cerem o extindere până la sfârșitul lunii septembrie.

Desigur, dorim și ne străduim ca banii să ajungă la fermieri cât mai curând posibil pentru că înțelegem fermierii care așteaptă cu nerăbdare banii, chiar și aceia care nu au de luat decât 160 de euro (cuantum subvenția pe hectar n.r.)  și au luat și avans, totuși îi înțeleg, e dreptul lor să-și primească banii.

Sigur, ce am reușit să facem și eu zic că am făcut eforturi foarte mari și nu vă ascund faptul că Agenția (APIA n.r.) lucrează non stop, chiar le-am promis că o să le dau recuperări pentru că stimulente financiare nu este posibil, nu putem să dăm premii. Dar am promis că le dăm recuperări (zile libere n.r.), care nu știu cum să respect această promisiune pentru că știți bine că noi lucrăm în paralel. Practic, pe lângă efectuarea plăților pe 2015, lucrăm în paralel la ceea ce prevede 2016. Am început primirea cererilor de plată la 1 martie, așa cum prevede legislația europeană, nu am mai avut întârzieri ca anul trecut, când a început în a doua parte a lunii aprilie. Am reușit de data aceasta să ne ținem de termene și procesul este în plină desfășurare pentru acest an.

Practic, APIA lucrează pe două paliere să fie foarte clar. Pentru că, dacă s-au întârziat plățile pe 2015, din multiple cauze și nu vreau să le mai subliniez aici, dar e clar că au fost întârzieri ale administrației, și sigur sunt și cauze obiective care țin de noua Politică Agricolă Comună. În orice caz, sper ca acest lucru să nu se mai repete și avem toate semnalele pozitive în acest sens, că vom fi în măsură să nu mai repetăm ceea ce s-a întâmplat pentru anul 2015. Ca cifre generale am avut pe anul 2015,  o sumă de 1,6 miliarde aproape, 1,59 miliarde euro plăți directe. La ora actuală, am efectuat plăți de aproape 1,2 miliarde euro.

Deci, situația este bună pentru cei care, deși a întârziat partea de modul foarte mult pe partea de control, adică fermierii mari, probabil că aveți cunoștință de acest lucru, întârzierea i-a afectat, de fapt, pe cei care au fost în control. Cel mai mult pe ei i-a afectat. Și, sigur, în control, de obicei, sunt fermierii mari pentru că analiza de risc spune că acolo există  riscul cel mai mare și de aceea și cei mai afectați au fost fermierii mari. Sigur că nu ne bucură de niciun fel acest lucru pentru că, sincer vorbind, fermierii mari sunt cei mai afectați, ei au inputuri, au credite și sunt de înțeles, efectiv, au o situație aparte financiară, să spunem, din punctul acesta de vedere.

În altă ordine de idei, sigur, trebuie precizat faptul că au întârziat, așa cum spuneam, lucrările la modul, la partea de soft, și până la această oră am efectuat din cele 300 de milioane de euro care revin fermierilor în control, am efectuat plăți de 230 de milioane de euro, ordine de plată mai exact. Având în vedere că suntem, să spunem, la mijlocul zilei de 30 și se lucrează non stop, sperăm ca până dimineața (dimineața de vineri, 1 iulie n.r.) cei mai mulți dintre cei intrați în control care, repet, au 300 de milioane de euro de plată de primit, vor fi onorați. Deci, acesta este angajamentul, să spunem, al Agenției de Plăți.

Sigur că mai sunt două componente pe care trebuie să le precizez. Este vorba despre sprijinul cuplat pe zootehnie și sprijinul cuplat în vegetal, acolo APIA a făcut mari eforturi la cei care sunt în control ca, odată cu plățile normale să prindă și plățile cuplate. Din păcate, nu s-a reușit la toate. La lucernă, de exemplu, nu s-a reușit, s-a reușit la câteva alte plante. Dar sigur sperăm că undeva săptămâna viitoare să reușim să finalizăm sprijinul cuplat și în vegetal.

Mai rămâne cu semnul de întrebare sprijinul cuplat în zootehnie. Nu pot, în acest moment, să spun când se termină, de început va începe săptămâna viitoare (adică, în această săptămână n.r.) sperăm, dar nu aș putea să vă spun exact momentul la care se va finaliza sprijinul cuplat în zootehnie.

Din fericire, am reușit însă să lucrăm pe partea de sprijin național, e vorba de ajutor național de tranziție, schema 7 bovine de lapte și schema 8 bovine de carne, în perioada următoare vor fi finalizate lucrurile și vor începe. Laptele, de fapt, a început, ANT 7 cum îi spunem noi. La ANT 8 (schema decuplată de producție, bovine de carne n.r.) au fost unele blocaje, mi s-a promis că în acest week-end (sfârșitul de săptămână care tocmai a trecut n.r.) se deblochează și practic, săptămâna viitoare, vor începe plățile susținut și pe ANT 8. Chiar dacă, repet, sunt bani naționali, pentru că eu mi-am propus, inițial, să fac în 30 iunie plățile din bani europeni. Dar pentru că am avut ceva probleme cu partea, tot așa, de modul pe sprijinul cuplat din zootehnie, am spus ok, atunci mergem în paralel și dăm și ANT, ajutorul național de tranziție, pentru a veni cu bani la sectorul zootehnic.

Deci, sigur, a mai rămas singurul punct de spus, ANT 9 (ajutor național tranzitoriu n.r.) pentru ovine care și el va începe, din câte am înțeles, săptămâna viitoare. Dacă tragem linia și adunăm, să vedem cât am plătit de când am preluat eu acest mandat, lucrurile sunt bune. Am plătit 1,487 miliarde de euro între care se regăsesc cele 1,2 miliarde pe FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă din care este acoperită partea cea mai mare a plăților directe n.r.) mai sunt 209 milioane euro pe FEADR (Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din care se achită, de exemplu, plățile compensatorii pe măsuri din PNDR n.r.) și o sută și ceva de milioane din bugetul național.

Repet, am plătit aproape 1,5 miliarde de euro din noiembrie până acum. Sigur, în perioada următoare ne-am propus să ne concentrăm pe un lucru foarte important pentru că, dacă am ajuns în această situație - practic e vorba de două luni de întârziere, ca să fim sinceri, s-a ajuns la această situație, spuneam, din cauze care țin de  modul în care s-au pregătit lucrurile anul trecut, faptul că s-a întârziat la depunerea cererilor de plată anul trecut - dar ne-am propus cu toții ca, imediat după 30, după ce APIA își vede de partea de plăți, noi, în Minister să ne concentrăm, să convocăm partenerii sociali, reprezentanții producătorilor pentru a decide ce aplicăm la anul pentru că regula europeană este pe primii doi ani, să se aplice același lucru, 2015, 2016, dar sigur nu putem să lăsăm lucrurile așa pentru 2017, fără să simplificăm foarte mult lucrurile.

Am avut, din păcate, sigur eu nu pot să-i critic pe colegi, pentru că la momentul respectiv au vrut să ajute pe toată lumea, toate sectoarele. Vă imaginați că există sprijin cuplat și pentru viermii de mătase chiar dacă nu prea îi mai avem?! Eu îi înțeleg sigur că, dacă tot sunt niște bani europeni, să dăm la cât mai multe categorii, la cât mai multe sectoare, dar ne-a adus în situația dificilă, delicată în care în loc de 21 de scheme, am avut 89 de scheme. Deci, foarte complex.

Am fost în țară, m-am întâlnit foarte mult cu fermierii. De fapt, dacă vă uitați, la sprijinul cuplat în zootehnie, la bovinele de carne ajungem să plătim pentru 2015, 1.248 de euro/cap de animal, iar pe vaca de lapte 844 euro (cifrele sunt chiar mai mari și au fost declarate ulterior de șeful APIA n.r.). De ce? Pentru că noi am mizat pe alte cifre. Au fost condiții pe care noi le-am introdus, nu le-am gândit la vremea respectivă. De exemplu, la vaca de lapte am mizat pe 300.000 de capete și sunt doar 91.400 care primesc. Nu ne bucură acest lucru pentru că noi ne-am dorit ca banii să ajungă la cât mai mulți fermieri.

În discuțiile pe care le-am avut prin țară, mi s-a spus: da, ați impus condiții de la 10 vaci în sus, dar nu sunt toate în producție și atunci nu ne calificăm. Și s-au mai ridicat 2-3 probleme legate de acest număr de vaci. Spre exemplu faptul că în zona de munte vacile nu sunt exploatate intensiv, să spunem așa, și noi am introdus condiție 8 ani pentru existența unei vaci, mi s-a cerut 10 ani și 12 ani. Vom decide, vom analiza cu reprezentanții fermierilor pentru că acesta este modul de lucru pe care l-am aplicat, colaborarea bună cu fermierii și cu cele două Comisii de agricultură ale Parlamentului României, cele două comisii de specialitate, Camera Deputaților și Senat.

În consecință, în perioada imediat următoare ne propunem ca până-n 1 august, pentru că  în 1 august se modifică noile scheme sau modul cum se aplică Politica Agricolă Comună pe următorii doi ani, este vorba de o simplificare substanțială și să introducem niște condiții care să permită efectiv cât mai multor fermieri ca să acceseze fondurile europene și nici să nu ne mai confruntăm cu situații, vă reamintesc, de exemplu, la tomate pentru industralizare ajungem să plătim 10.800 de euro/ha pentru că nu vreau să dezangajez sume importante. Dar, cu toate acestea, tot va fi cazul să dezangajăm 25 de milioane de euro la sprijinul cuplat, repet, a spus Achim Irimescu.

Declarația ministrului agriculturii a fost făcută la conferința de presă ținută joi, 30 iunie 2016, la sediul Ministerului Agriculturii.

Vizualizat: 9772 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [3]  
Pagini: [1]  1   
3.
Radian
|
07. 09, 2016. Saturday 17:07

Eu ma rog la Dumnezeul meu sa aveti parte(cei care conduc si se fac vinovati de toate marsaviile astea) numai de o moarte lenta....si in chinuri si cei care beneficiaza de macar un cent de pe urma noastra......la familiari ma refer, sa pateasca la fel......haita de lupi imputiti care sunteti voi.....pana nu se aplica metoda molotov cu voi nu prea vad eu viitor si seriozitate...da nu e departe de a se implini.....mai ţine.ţi.o voi asha vreo saptamana si mai discutam dupa.......tehnocratzilor blestemati

2.
ianos
|
07. 05, 2016. Tuesday 02:52

sunteti niste bestii ordinare.

1.
ion
|
07. 04, 2016. Monday 07:16

nea Achim , esti alambicat.Stai prost cu exprimarea in limba romana

Rezultate: [3]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii