În vestul ţării, vremea capricioasă a amânat recoltarea cerealelor. Codruţ Balogh, administrator al societăţii Comloşana din localitatea Comloşu Mare ne-a spus că a încercat să recolteze rapiţa şi grâul în a doua jumătate a lunii iunie, dar umiditatea crescută l-a determinat să sisteze lucrările.
„Am încercat să recoltăm doar pe 16 hectare, dintr-un total de 170 ha de rapiţă, dar e verde, iar umiditatea este foarte mare. Orz nu am cultivat în acest an, nici nu prea pun, pentru că se recoltează în aceeaşi perioadă cu rapiţa, apoi imediat urmează grâul şi nu avem suficient spaţiu de depozitare”, ne-a spus Codruţ Balogh.
Acesta consideră că deşi pe alocuri cultura de grâu a fost culcată din cauza ploilor şi vijeliilor, recolta nu va fi grav afectată. „Au căzut peste 100 litri/mp. În principiu, cultura nu arată rău, dar până nu recoltezi nu poţi să garantezi nimic. Eu cred că voi ieşi mai bine decât anul trecut, undeva spre 5.000 kg/ha cred că mă închid la grâu. Preţul este între 0,50 – 0,70 lei/kg, deocamdată nu am avut nicio ofertă şi nici nu vreau să vând imediat ce recoltez pentru că ulterior pot avea surpriza ca preţul să crească. Am unde să îl ţin cel puţin până la sfârşitul lunii august”, estimează Codruţ Balogh.
La rapiţă, fermierul spune că „până acum lucrurile stau foarte bine, am recoltat 4.000 kg/ha, dar asta nu înseamnă că voi termina aşa, pentru că sunt şi sole în care este mai slabă cultura şi mi-e teamă de alternanţa ploaie-uscat pentru că se desfac silicvele şi apar pierderile”.
Mai multe detalii despre campania de recoltare 2014 puteţi citi în revista Recolte Bogate – iulie 2014!