Cotaţiile grâului nu au înregistrat schimbări majore, tranzacţiile cu grâu înregistrând vineri uşoare pierderi la bursa Euronext din Paris (Matif).
Tranzacţiile pentru septembrie s-au încheiat la 163 euro/t, iar cele pentru luna decembrie la 170 euro/t, cotaţie obţinută cel mai recent în 11 august.
La bursa Matif, creşterea preţurilor s-a datorat nesiguranţei în ceea ce priveşte onorarea contractelor pentru luna septembrie, comentează analiştii. Există speculaţii conform cărora cele mai recente importuri de grâu ale Franţei ar fi destinate onorării fizice a contractelor încheiate la bursă.
Exporturile sunt foarte bune. Săptămâna trecută, 15-21 august, s-au importat 538.000 t de grâu în Germania. Astfel, importurile totale ale UE în noul an fiscal sunt de 3.567.000 t începând cu luna iulie, în aceeaşi perioadă a anului trecut se importaseră 2.870.000 t, iar în 2014/15 - 2.543.000 t de grâu.
Comercianţii informează că, până acum, România a livrat cea mai mare cantitate – 822.000 t. Acest lucru nu este de mirare, pentru că subliniază încă o dată diferenţele dintre recoltele din est şi din vest, atât în ceea ce priveşte producţia, cât şi calitatea. Franţa nu a obţinut în ultima săptămână nici o licenţă de export, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult.
Vineri, 19 august, contractele pentru grâu la bursa CBOT s-au tranzacţionat în pierdere. Astfel s-au pierdut şi o parte din câştigurile din ziua precedentă. În ultimele zile, complexul de grâu a câştigat teren la bursa la termen CBOT din Chicago datorită implicării comercianţilor angro şi a cumpărărilor condiţionate tehnic, dar şi datorită unui curs al dolarului mai slab.
Exporturile SUA de grâu au fost de 489.500 t în ultima săptămână şi sunt considerate bune. Experţii economici americani atenţionează însă asupra faptului că anul fiscal abia a început şi avantajele regiunii Mării Negre îşi vor spune cuvântul.
(sursa: agrarticker.de)