Adama
Vinasa Rompak

GLIFOSAT. CE a PRELUNGIT autorizaţia, dar NU A REÎNNOIT-O. Iată de ce!

Publicat: 01 iulie 2016 - 17:16
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Comisia Europeană a decis la 29 iunie 2016 să prelungească autorizaţia glifosatului ca şi substanţă folosită în erbicide cu 18 luni. De ce nu a reînnoit această autorizaţie?

Direcţia Federală pentru Protecţia Consumatorului şi Siguranţa Alimentelor (BVL) a răspuns la această întrebare, dar şi la altele la fel de importante.

Până când a fost prelungită autorizaţia glifosatului?
Comisia Europeană a prelungit autorizaţia glifosatului până când Agenţia Europeană a Chimicalelor (ECHA) îşi va actualiza clasificarea criteriilor de risc (Prezentarea rezultatelor ECHA comisiei de evaluare a riscurilor, plus 6 luni), însă nu mai mult de 31 decembrie 2017. Este vorba despre prelungirea autorizaţiei existente. Decizia cu privire la înnoirea autorizaţiei a fost amânată pe anul viitor.

În ce măsură vor exista schimbări ala prevederilor la folosirea glifosatului?
Comisia Europeană a anunţat că doreşte să înăsprească prevederile speciale legate de autorizaţia acestei substanţe. Pentru acest lucru sunt însă necesare mai multe discuţii cu statele membre.

Ce înseamnă această decizie pentru vânzarea şi folosirea erbicidelor pe bază de glifosat în Germania?
Autorizaţiile erbicidelor pe bază de glifosat rămân valabile şi după 30 iunie 2016. Vânzarea şi folosirea acestora sunt, de asemenea, permise. La unele erbicide pe bază de glifosat, autorizaţiile au termenul de expirare 30 iunie 2016. Acest termen va fi prelungit.

Se schimbă ceva la autorizaţii?
Prelungirea autorizaţiei europene nu are urmări asupra conţinutului autorizaţiilor. Rămâne de văzut dacă înăsprirea prevederilor specifice anunţată de Comisie va atrage după sine schimbări.

Care este misiunea ECHA?
ECHA este responsabilă în UE de clasificarea din punct de vedere chimic a substanţelor. Această clasificare se bazează pe o evaluare a riscurilor şi conţine caracteristici privind pericolul, cum ar fi „foarte otrăvitor”, „oxidant”, „mutagen”, „cancerigen” sau „toxic pentru reproducere”. Criteriile sunt stabilite de către o ordonanţă UE (Nr. 1271/2008).
În acest moment, glifosatul nu este considerat mutagen, cancerigen sau toxic pentru reproducere. ECHA trebuie să îşi actualizeze clasificarea. Pentru acest lucru nu se întreprind noi studii, ci actualizarea se realizează pe baza datelor şi informaţiilor existente.

Ce urmări va avea actualizarea clasificării ECHA?
Comisia Europeană a amânat decizia privind reînnoirea autorizaţiei glifosatului pe anul 2017, pentru a putea lua în calcul clasificarea din partea ECHA. Conform legislaţiei fitosanitare din UE nu pot fi emise autorizaţii pentru substanţe dacă acestea sunt clasificate de către ECHA ca fiind mutagene de categoria 1A sau 1B. Un alt criteriu de excludere este clasificarea ca fiind cancerigene sau toxice pentru reproducere de categorie 1A sau 1B, excepţie făcând situaţia în care substanţa nu intră în contact cu oamenii, ceea ce nu este posibil în cazul glifosatului. (Sursa: agrarticker.de)

Vizualizat: 1881 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii