Adama
Vinasa Rompak

Acţiuni şi sancţiuni pentru prevenirea incendiilor în timpul recoltatului

Publicat: 24 iulie 2013 - 12:52
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

ISU Teleorman a sancţionat mai mulţi fermieri teleormăneni pentru încălcarea normelor de prevenire a incendiilor în timpul secerişului.

Specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au controlat peste 120 de agenţi economici din domeniul agriculturii, aplicând aproximativ 60 de amenzi contravenţionale pentru încălcarea normelor de prevenire a incendiilor la secerişul cerealelor păioase. Valoarea totală a amenzilor se ridică la aproape 56.000 de lei.

Deficienţe constatate şi sancţionate
Principalele nereguli identificate se referă la dotarea insuficientă a combinelor şi a altor utilaje agricole cu dispozitive de captare a scânteilor, depăşirea termenelor de verificare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor în spaţiile de depozitare a recoltei, nerealizarea de fâşii arate care să protejeze obiectivele învecinate sau neinstruirea personalului de deservire, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, citat de Agerpres.

incendiu-de-vegetatie_b


Până la mijlocul acestei luni, pompierii militari de la ISU Teleorman au fost solicitaţi să intervină la stringerea a 45 de incendii de mirişti şi de vegetaţie uscată, numărul acestora fiind mai mic de circa şase ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

APIA penalizează arderea miriştilor şi a resturilor vegetale
Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul agricol declarat la plata sprijinului pe suprafaţă este interzisă, conform Bunelor condiţii agricole şi de mediu (GAEC) 5 şi 8.
Premergător campaniei de recoltare a păioaselor au fost organizate instruiri cu reprezentanţii principalelor exploataţii agricole din judeţ, la care au luat parte şi specialişti de la Garda de Mediu şi de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, accentul fiind pus pe respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu, conform normelor Uniunii Europene.

Vizualizat: 3597 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Subvenții NOI pentru fermieri, crescători de animale în 2024!

Subvenții NOI pentru fermieri, crescători de animale în 2024!

19 decembrie 2023 - 15:51

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță noi programe de susținere financiară atât pentru fermierii din sectorul vegetal, cât și pentru crescătorii de animale din România în anul 2024.

Rusia nu vrea să prelungească acordul privind coridorul cerealelor la Marea Neagră

Rusia nu vrea să prelungească acordul privind coridorul cerealelor la Marea Neagră

05 iulie 2023 - 11:09

Rusia nu va accepta o propunere de compromis şi cere ca banca agricolă de stat - Rosselhozbank să fie reconectată la sistemul global de plăți SWIFT pentru a preveni sistarea acordului privind coridorul pentru cereale la Marea Neagră. Cu 13 zile rămase până la expirarea acordului prin care a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile sale de la Marea Neagră, Moscova declară că nu s-au înregistrat progrese în niciuna dintre cererile sale, inclusiv problema bancară.

De ce să depozitezi grâul în silobag-urile Grain Bags

De ce să depozitezi grâul în silobag-urile Grain Bags

27 iunie 2023 - 12:52

Pentru experiența în domeniu, Grain Bags a încărcat peste 1 milion de tone de cereale în silobag-uri. Pentru know-how-ul adus din „țara mamă a silobag-ului”, Argentina. Pentru produse premium: saci care au folie cu șapte straturi, adică rezistență maximă. 

România - Cea mai mare creştere a producţiei de rapiţă

România - Cea mai mare creştere a producţiei de rapiţă

22 mai 2023 - 11:14

Datorită condiţiilor meteorologice favorabile se preconizează că Franța și Germania rămân principalii producători de rapiță din Uniunea Europeană şi vor recolta mai multă rapiță în 2023, comparativ cu anul precedent. Dar cea mai mare creştere a producţie de rapiţă, raportat la anul 2022, se estimează a se obţine în România, conform raportului Uniunii pentru Promovarea Plantelor Oleaginoase și Proteice din Germania (UFOP) şi a datelor oferite de Comisia UE.

Modificare de ultimă oră! Cine poate primi ajutorul de 1.500 lei/hectar!

Modificare de ultimă oră! Cine poate primi ajutorul de 1.500 lei/hectar!

18 noiembrie 2022 - 14:21

Ce modificări de ultim moment a adus MADR la Ordonanța de Urgență pentru instituirea schemei de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică!

Termen cereri și acte pentru despăgubirile de secetă!

Termen cereri și acte pentru despăgubirile de secetă!

18 noiembrie 2022 - 13:38

Ordonanța de Urgență 157/2022, care prevede acordarea către fermieri de despăgubiri de secetă, a fost publicată în Monitorul Oficial 1111 din data de 17 noiembrie 2022.

Criză îngrășăminte: Ce a propus Comisia Europeană și ce vor fermierii!

Criză îngrășăminte: Ce a propus Comisia Europeană și ce vor fermierii!

17 noiembrie 2022 - 21:29

Comisia Europeană nu oferă soluții pe termen scurt la problema disponibilității și prețului îngrășămintelor agricole, consideră fermierii europeni.

Ordin MADR: Tarife mai mari plătite de fermieri și firme!

Ordin MADR: Tarife mai mari plătite de fermieri și firme!

17 noiembrie 2022 - 15:01

Fermierii vor plăti prețuri mai mari pentru efectuarea testelor de calitate și pentru certificarea semințelor și a materialului săditor, propune Ministerul Agriculturii.

Ajutorul de 1.500 lei/ha, aprobat de Guvern!

Ajutorul de 1.500 lei/ha, aprobat de Guvern!

17 noiembrie 2022 - 13:40

Ministerul Agriculturii anunță că Guvernul a aprobat, în ședința din 17 noiembrie 2022, Ordonanța de urgență care prevede acordarea despăgubirilor de secetă către fermieri pentru culturile înființate în toamna anului 2021.

Despăgubiri de secetă pentru mai multe culturi și fermieri!

Despăgubiri de secetă pentru mai multe culturi și fermieri!

17 noiembrie 2022 - 11:28

Modificări de ultim moment privind despăgubirile de secetă acordate fermierilor ar putea fi votate azi de Guvern.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii