Compania Sonimpex Topoloveni va organiza, în 12 septembrie, tradiţionala zi a porţilor deschise la Fabrica de Magiun Topoloveni, în acest an evenimentul marcând intrarea fabricii în cel de-al 100-lea an de existenţă şi în „era” BIO.
Potrivit companiei, documentele istorice - monografia Topoloveniului, Arhivele Statului şi alte hrisoave - vorbesc de începuturile Fabricii de magiun din Topoloveni la 1914, înainte de intrarea României în primul Război Mondial. Maximilian Popoviciu a fost cel care a pus bazele funcţionării acesteia, pe principiile preparării magiunului de prune în gospodăriile ţărăneşti locale: în cazane cu pereţi dubli cu abur, care să imite oalele de lut introduse în cuptoare de pământ de către gospodine.
„A nu renunţa să te adaptezi ca producător valului consumerist, mai ales acum în momentele acestea de criză, poate părea unora sinucigaş. Însă brandul Magiun de prune Topoloveni vine din alte vremuri şi noi, ca producători, ne-am impus să-l facem să supravieţuiască oricărei crize - asta înseamnă tradiţie gastronomică! A fost un şoc pentru masa consumeristă creşterea preţului magiunului acum mai bine de un an - dar a fost compromisul pe care a trebuit să-l facem pentru supravieţuirea brandului. Aşadar, pentru că nu mai putem să-l oferim maselor consumeriste, tot ce avem de făcut este să-i demonstrăm prin certificări valoarea intrinsecă. Asta facem de vreo trei ani, de când magiunul nostru primeşte anual importante premii internaţionale, iar acum intră într-o nouă etapă - a certificării BIO”, a arătat Bibiana Stanciulov, directorul şi unicul asociat al companiei producătoare.
Producătorul susţine că reţeta tradiţională a magiunului românesc presupune utilizarea unui singur ingredient pe tot parcursul procesului de preparare: prunele proaspete. Deşi întregul flux de producţie a fost şi este în continuare 100% natural, fără zahăr adăugat, fără conservanţi, fără aditivi, fără E-uri, Magiunul de prune Topoloveni nu a fost certificat BIO până în prezent; însă în acest an, materia primă utilizată (100% prune) deţine atestat de produs BIO, astfel încât şi produsul finit este tot BIO.
„Intrăm cu dreptul în anul centenar: magiunul regal devine şi BIO, păstrându-şi acelaşi gust şi calităţi de acum 100 de ani. Din respect pentru consumatori, garanţia BIO era necesară, mai ales că acest produs va fi promovat şi exportat în străinătate în următorii ani”, afirmă Bibiana Stanciulov. sursa: Agerpres