Să reducem subvenția și atunci tentația nu ar fi la fel de mare. În loc să dăm 300 de euro pe hectar, să dăm 100 de euro, a declarat ministrul agriculturii, pentru Realitatea TV.
Pășunile care primesc subvenție foarte importantă, circa 300 euro/ha, de când s-a introdus această măsură în programul de dezvoltare rurală, au reprezentat o tentație extraordinară pentru cei care gestionează pășunile, primăriile, și de câte ori se fac licitațile nu câștigă asociațiile fermierilor. Sunt persoane care dețin un număr de animale și chiar am fost sesizat în teritoriu. O familie tânără care crește bovine și ovine și a rămas fără pășune. Cred că ar trebui să mai facem o discuție cu ministerul de resort pentru că primarii trebuie să înțeleagă, spune ministrul Achim Irimescu.
Șeful de la Agricultură a găsit și soluția care i-ar îndepărta pe cei dornici să câștige de pe urma subvenției plătită pe hectarul de pășune.
Dacă mergeți pe anumiți munți, pășunile au rămas fără ovine vara. Cei care câștigă la licitații nu au un număr suficient de ovine și ei profită de pe urma subvenției mari. O soluție ar fi, dar am fost criticat la vremea respectivă. Să reducem subvenția și atunci tentația nu ar fi la de mare. În loc să dăm 300 de euro pe hectar, să dăm 100 de euro pe hectar pentru pășune.
Nu o dată, Agroinfo a primit mesaje de la fermieri că subvențiile pentru pășune sunt o oportunitate de afacere pentru unii. Banii ar ajunge în buzunarele unor persoane care nu au nimic de-a face cu creșterea animalelor sau cu agricultura. Iată unul dintre mesjele primite de noi!
Primăria de la mine din comună a concesionat pășune unei societăți dizolvate din București. O suprafață de 688 ha unde subvenția este 440 euro/ha, cu tot cu pachetele de agromediu și noi crescătorii de animale nu am primit mai nimic. La 150 de bovine, cât aveam în exploatație la data concesionării ,am primit 135 ha și sunt amendat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură că suprapășunez.
O să revenim pe larg cu această poveste.