De ceva timp, în dezbaterea publică se află un proiect de lege iniţiat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea ASAS şi a sistemului de cercetare - dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.
Potrivit acestui viitor act normativ, unele unităţi de cercetare - dezvoltare din domeniul agricol îşi vor schimba stăpânul şi vor trece de la ASAS în subordinea MADR, iar altele se vor desfiinţa, patrimoniul acestora din urmă urmând să fie preluat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sau de către Agenţia Domeniilor Statului.
De asemenea, anexele proiectului de lege prevede care sunt unităţile de cercetare – dezvoltare care vor fi preluate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, Academiei Române şi Academiei Oamenilor de Ştiinţă, după caz, şi unităţile care se reorganizează prin fuziune ca instituţii de cercetare – dezvoltare de drept public în subordinea MADR.
Tun sau “boom” imobiliar?!
“Între altele, se desfiinţează Institutul de Legumicultură de la Vidra! Nimeni nu ştie care sunt motivele. Sau, mă rog, nu se spun. Adevărul este că cele 250 de hectare de teren agricol ale ICDLF Vidra sunt extrem de atractive din punct de vedere imobiliar.
De asemenea, prin acest proiect al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se mai propune comasarea acestuia cu ICPVILF HORTING din Bucureşti. În sfârşit, acest Institut va avea un obiect de cercetare. Din tatonările pe care le-am făcut, sigur, nici un legumicultor nu a fost consultat. Decizia a fost luată de unii care habar nu au cu ce se "mănâncă" cercetarea legumicolă”, ne-a declarat dr. ing. Victor Lăcătuş, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".
Cedând, înseamnă a muri puţin
Omul de ştiinţă, care timp de o viaţă a lucrat la Institutul de la Vidra, susţine că ASAS ar îmbrăţişa proiectul legislativ al Ministerului Agriculturii, “cedând pentru a-l mulţumi pe dl ministru Daniel Constantin!”
Proiectele sectoriale cu avizele formale
Victor Lăcătuş consideră că titularul de la Agricultură “doreşte ca tot ce este cercetare agricolă şi pe care o susţine cu bani sa fie în directa sa subordonare. Ca şi cum aceşti bani ar fi din fonduri proprii şi nu publice. Am mai pus această întrebare: dacă cercetarea este finanţată, chiar şi numai parţial, din fonduri publice, de ce aceste fonduri nu se dau ASAS-ului? Se spune că ASAS-ul este îngropat în trecut. Da, este adevărat în mare parte. Dar iată că anul acesta, Proiectele Sectoriale finanţate de MADR, dar monitorizate de ASAS, au fost trecute la MADR! Rezultatul? Avizarea rapoartelor de cercetare, faziale, dar mai ales cele finale, a fost una formală; ministerul nu are specialiştii necesari”.