CLARIFICĂRI AGENȚIA DE FINANȚARE! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale aduce clarificări referitoare la modalitatea de actualizare a contractelor de achiziție publică de lucrări în derulare și la procedurile de atribuire în desfășurare, aferente contractelor de finanțare încheiate cu autoritățile publice, în contextul modificărilor privind salariul minim din domeniul construcțiilor, prevăzute în OUG nr. 114/2018.
„Modificările legislative prevăzute în OUG nr. 114/2018 simplifică procedurile de achiziție, aduc noutăți cu privire la controlul ex-ante, dar impun și actualizarea contractelor de achiziție publică pentru beneficiarii noștri publici, acolo unde este cazul. Aș vrea să precizez că actualizarea prețului contractului se poate aplica doar atunci când reprezintă o modificare nesubstanțială, respectiv atunci când nu introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi condus la acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras şi alți participanți la procedura de atribuire și când nu schimbă echilibrul economic al contractului de achiziție publică în favoarea contractantului.
De asemenea, costurile suplimentare generate prin actualizarea prețului contractului, se pot deconta de către AFIR, până la limita valorii pentru actualizare prevăzută în bugetul indicativ al proiectului”, a explicat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.
Astfel, actualizarea contractelor de achiziție publică de lucrări se face în baza prevederilor art. 221, lit. (e) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, ale art. 164, alin. (4) din HG nr. 395/2016 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru și ale Instrucțiunii ANAP nr. 2/21.12.2018 privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială.
Precizăm că actualizarea prețului contractului se aplică doar contractelor de achiziție încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016, conform art. 236, alin. (3) din aceasta. Pentru contractele încheiate ca urmare a finalizării unei proceduri de atribuire inițiate în baza OUG nr. 34/2006, se vor avea în vedere prevederile Capitolului IV din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2018.
În cazul procedurilor de atribuire aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 114/2018, se va avea în vedere art. 6, alin (1) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2018 conform căruia „prețul se va ajusta prin actualizarea elementelor de cost/preț care au suferit modificări, ori de câte ori se constată apariția unei situații imprevizibile, apărute oricând pe perioada derulării procedurii de atribuire” și art. 6, alin. (2) care prevede că „actualizarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială va fi realizată odată cu semnarea contractului, dacă este cazul”.