Epidemia de Antrax din Republica Serbia, zona Novi Becej, satele Bocear şi Novo Milosevo, este ţinută sub control de către autorităţi.
Cele două sate declarate zone infectate cu antrax, se află la 60 de Km de graniţa cu România, dar situaţia se află sub control şi posibilitatea ca boala să se răspândească în afara acestei zone spre România este minimă.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), dr. Radu Roatiş-Cheţan a dispus conducerilor D.S.V.S.A. Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi şi Arad intensificarea măsurilor de control strict al circulaţiei de animale vii, produse şi subproduse, provenite din zona respectivă.
Pentru a preveni orice risc în acest sens, acesta a dispus, monitorizarea foarte atentă a tuturor mişcărilor interjudeţene de animale, iar medicii veterinari din zona Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi şi Arad sunt mobilizaţi şi acţionează conform procedurilor programelor în vigoare.
Până vineri, o singură persoană a fost diagnosticată cu infectare cu antrax şi două care manifestau simptome similare se află sub observaţie, iar în cazul altor 18 persoane la care exista suspiciunea infectării s-a stabilit că sunt afara oricărui pericol.
În satele declarate zonă infectată, Bocar şi Movo Milosevo, a fost interzis consumul de lapte şi carne şi se desfăşoară o campanie de vaccinare a animalelor.
În această perioadă nu este permisă tăierea animalelor sau folosirea laptelui pentru consumul uman, a mai precizat Maja Andrijasevic. Aceasta a explicat că sporii bacteriei se pot găsi în stare latentă în sol între 30 şi 60 de ani şi pot deveni activi în anumite condiţii, cum ar fi ploi masive, inundaţii sau secetă.
Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Rădulescu, a declarat că pe teritoriul ţării noastre situaţia este controlabilă. „Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) are obligaţia de a controla tot ce intră în ţară din Serbia, atât carne, cât şi animale vii. Ei nu trebuie să permită importul de alimente sau animale infestate cu bacilul Anthracis, care se transmite de la animale la om şi provoacă boala. Antraxul este o boală periculoasă, dar nu necontrolabilă”, a spus Adrian Rădulescu.
De asemenea ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, are încredere că direcţiile sanitar-veterinare de la graniţa României cu Serbia nu vor permite extinderea focarelor de antrax la noi în ţară. „Focarele de antrax nu sunt o chestiune oarecare. Nu vrem să fim blocaţi acum, la ieşirea la export cu carnea de porc, din cauza cazurilor de antrax. Sper ca problema din Serbia să fie blocată la graniţa cu Serbia. Sunt convins că cele trei Direcţii Sanitar-Veterinare de pe graniţa de vest vor gestiona problema", a precizat Tabără.