Preţurile sunt în creştere la toate tipurile principale de brânză „brand”.
Precizarea vine ca urmare a apariţiei în mass-media a unor informaţii prin care se condamnă sistemul de creştere a găinilor ouătoare la cuşti (baterii) şi implicit, ouăle provenite de la aceste găini marcate cu cifra 3.
Primul ministru Vladimir Putin a anunţat că toate importurile de carne de pasăre către Rusia ar putea fi oprite până în 2015, aceasta deoarece Federaţia ar putea până la acea dată să-şi asigure singură, din producţia proprie, întreaga cerere pentru acest tip de carne.
Institutul european din domeniul statisticii a comparat preţurile unui coş de 500 cu produse alimentare, băuturi şi tutun, în cele 27 de state membre UE, în trei ţări candidate (Croaţia, Macedonia şi Turcia), trei state EFTA (Islanda, Norvegia şi Elveţia), alături de patru ţări din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Serbia).
Cererile fermierilor datează încă din 2004, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Fermierilor considerând că noua comisie va oferi transparenţă mai mare în domeniul alimentar, măsura fiind în favoarea tuturor: producători, procesatori, retaileri şi consumatori.
Având în vedere că preţul cărnii, pe piaţa britanică, a fost în 2009 în medie cu 16% mai mare decât în 2007, se pare că o mare parte a evoluţiei pozitive a preţurilor a fost transferată în buzunarele consumatorilor.
În aceste condiţii se pune întrebarea: ce impact vor avea preţurile în creştere asupra cererii de carne de vită?
Încă din anul 2000 carnea de pui a reprezentat mai mult de 85% din producţia mondială de carne de pasăre. Datele referitoare la producţia anului trecut, făcute publice în urmă cu puţin timp, arată că în acest domeniu s-a înregistrat o stagnare, la valoarea de 92 mil. de tone, în creştere faţă de 2008.
Este pentru prima oară când producţia de carne de pasăre nu a mai înregistrat o creştere semnificativă faţă de perioada precedentă.
Aceleaşi măsuri speciale vor fi aplicate şi la importurile din Africa şi America Latină.
Potrivit datelor furnizate de Organizaţia Naţională Interprofesională Legume-Fructe (ONILF), anul trecut ţara noastră a exportat 5% din totalul producţie interne, cantitate estimată la 500.000 de euro.
„Este important să ai o prezentare bună a produselor pentru că altfel rişti să îţi fie refuzat produsul sau să nu fie achitat. 5% e încă un procent mic, dar e în creştere”, a precizat directorul general al ONILF, Aurel Tănase, care este şi preşedintele patronatului Romconserv.
Scutirea de taxe se va aplica ciocolatei, produselor de patiserie, pastelor făinoase, cafelei, concentratelor de sucuri, salatelor proaspete şi altor produse, fiind aşteptată o reducere a preţurilor acestor produse pe pieţele europene.