Adama
Vinasa Rompak
AGRICOVER

Legea vânzării terenurilor agricole, trimisă spre reexaminare

Publicat: 07 ianuarie 2014 - 21:45
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 7 ianuarie a.c., cererea de reexaminare asupra Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării - cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, a transmis printr-un comunicat Biroul de presă al Preşedinţiei.

Motivele semnalate în cererea semnată de preşedintele ţării, Traian Băsescu, fac trimitere atât la titlul legii cât şi la articolele referitoare la beneficiarii acestei legi, dreptul de preemţiune, dar şi înfiinţarea şi atribuţiile Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare (ARPFM).
„Titlul legii transmisă promulgării face referire la „unele măsuri de reglementare a vânzării - cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice”. Aceeaşi menţiune se regăseşte şi în Art. 1 lit. b) din lege. În acelaşi timp, Art. 2 alin. (2) prevede că legea se aplică atât persoanelor fizice, cât şi „persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene”. În consecinţă, consider că aceste prevederi contradictorii pot crea o confuzie cu privire la sfera de aplicare a prezentei legi”, este unul dintre motivele din cererea preşedintelui.

De asemenea, „În Art. 4 din lege se reglementează dreptul de preempţiune în cazul înstrăinării, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan. Printre persoanele titulare ale dreptului de preempţiune sunt menţionate şi persoanele care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii. În această situaţie, legea nu oferă criteriile prin care aceste persoane pot face dovada calităţii de agricultor, Art. 25 din lege prevăzând că se vor elabora norme metodologice pentru aplicarea legii. Apreciez oportun ca aceste criterii să fie prevăzute în cuprinsul legii, iar nu într-un act normativ inferior legii”, consideră preşedintele României.

Cu privire la înfiinţarea şi şi atribuţiile Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare (ARPFM), şeful statului român a semnalat că statutul acesteia intră în contradictoriu cu atribuţiile şi beneficiile sale. „În conformitate cu Art. 9 - 13 din lege se înfiinţează Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare (Autoritatea). Potrivit Art. 9 alin. (5) această Autoritate preia atribuţiile Agenţiei Domeniilor Statului. Conform Art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, această entitate (ADS) exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului. În consecinţă, Autoritatea, având un drept de preempţiune, potrivit Art. 4, va putea cumpăra, în numele statului român, terenurile agricole extravilane. În conformitate cu Art. 13 din legea supusă reexaminării, Autoritatea îndeplineşte şi atribuţii cu privire la verificarea exercitării dreptului de preempţiune, cât şi a condiţiilor legale de vânzare-cumpărare de către potenţialul cumpărător. Drept urmare, această autoritate, pe de o parte, are un drept de preempţiune similar persoanelor prevăzute la Art. 4 (coproprietarii, arendaşii, proprietarii vecini, persoanele care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii, precum şi statul român), iar, pe de altă parte, verifică şi îndeplinirea procedurii referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune. Consider oportun ca această verificare a procedurii să fie conferită prin lege unei alte autorităţi, iar nu celei implicate efectiv în desfăşurarea procedurii, în calitate de beneficiar al dreptului de preempţiune”, se arată în documentul citat.

Totodată, pentru a se evita un blocaj în ceea ce priveşte tranzacţiile care au ca obiect vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole extravilane, consider că ar trebui să se prevadă ori că legea va intra efectiv în vigoare la data aprobării prin hotărâre a Guvernului a normelor metodologice, ori că, în intervalul de timp de la data intrării în vigoare a legii până la data aprobării normelor metodologice, urmează a se aplica legislaţia civilă, de drept comun, în materia dreptului de preempţiune, susţine Traian Băsescu.
„Învederez faptul că legea trebuie să prevadă şi procedura de urmat în cazul în care dreptul de preempţiune nu este exercitat de către beneficiarii legali (coproprietarii, arendaşii, proprietarii vecini, persoanele care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii, precum şi statul român), iar vânzătorul terenului, pe piaţa liberă, primeşte o ofertă de preţ mai mică decât cea din oferta de vânzare a terenului agricol extravilan făcută la momentul declanşării procedurii de vânzare”, mai adaugă preşedintele în cererea citată.

Vizualizat: 2646 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Comunicat ACUM! Noi plăți pe cap animal și hectar făcute de APIA!

Comunicat ACUM! Noi plăți pe cap animal și hectar făcute de APIA!

28 noiembrie 2024 - 16:26

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cadrul Campaniei de plată în avans aferentă anului de cerere 2024, a autorizat la plată suma totală de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei).

Cine e noul comisar european pentru Agricultură!

Cine e noul comisar european pentru Agricultură!

28 noiembrie 2024 - 10:33

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată, la 27 noiembrie 2024, de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg. Christophe Hansen, propus de Luxemburg, va prelua portofoliul de comisar european pentru agricultură şi alimentaţie.

Bugetul total UE pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, mai mare cu 6% față de 2024!

Bugetul total UE pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, mai mare cu 6% față de 2024!

28 noiembrie 2024 - 10:02

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene din 2025, care prevede un sprijin consistent pentru soluţionarea problemelor din domenii precum sănătate, ajutor umanitar, gestionarea frontierelor şi climă. Bugetul total pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, cu 6% mai mare decât cel pentru 2024 (o creştere cu 10 miliarde de euro).

AFIR: 581 de proiecte vor fi finanțate cu 110,4 milioane euro!

AFIR: 581 de proiecte vor fi finanțate cu 110,4 milioane euro!

28 noiembrie 2024 - 09:52

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că vor fi finanțate 581 de proiecte selectate cu suma totală de 110,4 milioane de euro.

Subvenția APIA de 2.100 euro/ha! Cine beneficiază anul ăsta de acești bani!

Subvenția APIA de 2.100 euro/ha! Cine beneficiază anul ăsta de acești bani!

28 noiembrie 2024 - 06:51

Fermierii beneficiază anul acesta de o subvenție APIA cu un cuantum de 2.100 de euro/ha dacă au cultivat legume în sere și solarii, tomate, castraveți, ardei, vinete și dacă au bifat această subvenție pe cererea unică depusă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Programul Rabla pentru tractoare: Ce se întâmplă cu banii de la stat!

Programul Rabla pentru tractoare: Ce se întâmplă cu banii de la stat!

27 noiembrie 2024 - 18:42

Programul Rabla pentru tractoare, lansat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și așteptat cu nerăbdare de fermieri, a devenit o nouă sursă de dezamăgire pentru aceștia.

Banii pe cap animal, hectar plătiți în această săptămână de APIA!

Banii pe cap animal, hectar plătiți în această săptămână de APIA!

27 noiembrie 2024 - 07:01

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) încheie la sfârșitul acestei săptămâni, pe 29 noiembrie, plata avansului pe hectar și pe cap animal la subvențiile aferente acestui an. De săptămâna viitoare, APIA demarează plata finală.

Document: Creșterea subvențiilor APIA, modificare lege arendă, dezvoltare sistem de irigații!

Document: Creșterea subvențiilor APIA, modificare lege arendă, dezvoltare sistem de irigații!

27 noiembrie 2024 - 06:19

Creşterea subvenţiilor, dezvoltarea sistemului de irigaţii, accesul la finanţare şi modificarea legii arendei, reprezintă principalele solicitări ale fermierilor din ţara noastră, potrivit documentului Carta Albă a Agriculturii 2024 lansat ieri de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Lucrarea prezintă evaluarea stării actuale a agriculturii şi identificarea principalelor provocări şi oportunităţi pentru următorii ani. 

Suma APIA de 400 euro/ha pentru un hectar cultivat cu soia!

Suma APIA de 400 euro/ha pentru un hectar cultivat cu soia!

27 noiembrie 2024 - 06:03

Pe lângă plățile directe pe hectar, fermierii beneficiază și de sprijinul cuplat, subvenție europeană cu un cuantum destul de mare. Ce sumă încasează de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) un fermier care a bifat pe cererea unică și sprijinul cuplat pentru soia, PD-09 - Sprijin cuplat pentru venit soia.

Fermierii americani se tem că nu mai au cu cine să muncească!

Fermierii americani se tem că nu mai au cu cine să muncească!

26 noiembrie 2024 - 19:14

Oficialii organizaţiilor reprezentative din sectorul agricol american spun că această măsură ar paraliza un lanţ al aprovizionării cu alimente care este puternic dependent de lucrătorii imigranţii care au intrat ilegal în SUA.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Aşa o fi?

Aşa o fi?
Dacă soţul este gelos, înseamnă că te iubeşte Detalii