Proiectul privind introducerea certificatelor de producători va fi adoptat în Guvern săptămâna viitoare, a anunţat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la finalul dezbaterii cu reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România.
„Cred că săptămâna viitoare proiectul privind introducerea certificatelor de producători va fi adoptat. Prin acest act normativ, aceste certificate, care erau eliberate de primării, vor fi avizate şi de asociaţiile reprezentative la nivel comunal, judeţean şi naţional. Astfel, ne asigurăm că cine produce pe cinci hectare vinde marfa de pe cinci hectare şi nu de pe 50 sau 500 de hectare”, a spus Constantin, la finalul dezbaterii cu reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România.
De asemenea, șeful de la Agricultură a mai spus că proiectul de act normativ prevede şi introducerea carnetului de producător, acesta urmând să însoţească marfa pe toată durata transportului, indiferent dacă este vorba despre vânzarea cu amănuntul sau vânzarea angro. Potrivit proiectului Ordonanţei de Urgenţă, toate cele 500 de pieţe agroalimentare existente la nivel naţional vor avea obligaţia să organizeze spaţii de vânzare distincte rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli, care deţin un carnet de comercializare a produselor agricole. „În cadrul structurilor de vânzare cu amănuntul organizate în zonele publice, indiferent de forma de administrare, publică sau privată, este obligatorie organizarea de spaţii de vânzare distincte care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deţinătoare ale unui carnet de comercializare. Procentul de alocare a spaţiilor de vânzare este de minimum 20% din totalul spaţiilor de vânzare existente. Comercializarea cu amănuntul a produselor din sectorul agricol obţinute pe gospodăria/ferma proprie de către producătorii agricoli persoane fizice se face pe baza documentului de identitate şi a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol”, se arată în documentul citat.
În proiectul MADR este prevăzută şi obţinerea atestatului de producător, respectiv a documentului care confirmă capacitatea deţinătorului de a desfăşura o activitate economică în sectorul agricol şi regimul de utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sector. Potrivit proiectului de act normariv, atestatul de producător cuprinde informaţii şi date privind temeiul legal al eliberării atestatului, numele şi prenumele producătorului agricol, denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată, respectiv efectivele de animale, care sunt înregistrate în Registrul Agricol deţinut de unitatea/subdiviziunea administrativ teritorială pe a cărei rază se află ferma/gospodăria, producţiile estimate a fi obţinute, producţiile estimate a fi destinate comercializării.
Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii, iar sancţiunile prevăzute în proiect pentru persoane fizice şi juridice care nu respectă legea sunt amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, dar confiscarea cantităţilor de produse din sectorul agricol transportate. De asemenea, pentru administratorii pieţelor, se prevede o amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei. sursa: Agerpres