Agenţia Domeniilor Statului (ADS) ar putea trece de la 1 ianuarie 2014 în subordinea primului ministru după ce se va transforma într-o agenţie pentru administrarea şi reglementarea pieţei funciare, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
„Sper ca proiectul de lege privind liberalizarea pieţei funciare să treacă săptămâna viitoare prin Guvern şi apoi să îl ducem la nivelul Parlamentului, să-l îmbunătăţim şi să-l aprobăm rapid. Vor rămâne unele prevederi pe care le-am anunţat la început, respectiv dreptul de preemţiune al statului, acesta venind însă după dreptul celui care a arendat, al vecinului, al tânărului, iar ADS se va transforma într-o Agenţie pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare şi probabil va trece în subordinea primului ministru de la 1 ianuarie 2014”, a spus Constantin.
Liberalizarea pieţei funciare din 2014 a fost o prevedere acceptată de Finanţe
Acesta a precizat că este posibil să nu mai fie păstrată în proiectul de lege prevederea referitoare la achiziţionarea a cel mult 100 de hectare de terenuri agricole şi că problema legată de libera circulaţie a capitalurilor a fost gestionată de Ministerul Finanţelor în Capitolul 4 de aderare la UE, nu în Capitolul 7 - Agricultură. „Este o problemă care trebuia gestionată de MFP, pentru că atunci când s-a negociat tratatul de aderare, liberalizarea pieţei funciare din 2014 a fost o prevedere acceptată de Finanţe. Având în vedere importanţa pentru agricultură am decis să venim noi cu un astfel de proiect”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Potrivit Proiectului de lege actual, persoanele fizice vor putea cumpăra terenuri agricole situate în extravilan numai dacă au desfăşurat activităţi agricole pe o perioadă de cel puţin cinci ani şi fac dovada că au cunoştinţe în domeniul agricol. De asemenea, arendaşii care doresc să cumpere teren agricol situat în extravilan trebuie să deţină calitatea de arendă pentru terenul respectiv, stabilită printr-un contract de arendă încheiat pe o perioadă de minim 5 ani pentru terenul ce urmează a se vinde şi să fie înregistraţi potrivit art. 1838 din Noul Cod Civil.
Până la finele lui 2013, străinii - persoane fizice nu pot cumpăra terenuri agricole în România, decât dacă sunt firme cu acţionariat străin, considerate astfel persoane juridice române. sursa: Agerpres