Adama
Vinasa Rompak

Cu cât a redus TVA-ul micşorat la pâine evaziunea din panificaţie

Publicat: 17 septembrie 2014 - 20:59
1 comentarii   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Reducerea TVA la pâine a dus la diminuarea evaziunii fiscale (estimată la 70%) prin scoaterea la suprafaţă a nu mai puţin de 300 milioane de lei (o reducere de 20% a evaziunii).

Acest fapt a fost subliniat de către vicepremierul Daniel Constantin, apoi susţinut cu cifre concrete de Ioana Petrescu - Ministrul Finanţelor Publice dar şi de către preşedintele RomPan Aurel Popescu. Premierul a remarcat că acest proiect a fost un succes care va putea fi extins şi pentru legume-fructe dar şi pentru carne. Asta va fi în sarcina viitorului Guvern, bineînţeles dacă va avea curajul şi determinarea necesară folosind această metodă care a dat satisfacţie, a mai spus Ponta promiţând că va acorda sprijin Guvernului dintr-o viitoare postură de Preşedinte.

Măsura a dus la stoparea declinului în care intraseră unităţile din morărit şi panificaţie, dovadă stând faptul că au dispărut insolvenţele şi falimentul din acest sector. Preşedintele RomPan, Aurel Popescu, a avansat cifra de 136 milioane de euro ca fiind economia înregistrată la consumatori, bani care s-au dus în altă parte a consumului.
Producţia de făină şi pâine a crescut în acest an, în care TVA a fost de 9%, cu 10.000 tone la pâine şi cu 20.000 t la făină, susţine Ministrul Finanţelor – Ioana Petrescu . Creşterea procentuală a fost de 18% pentru producţia de pâine şi aproape 16% la făină. La paste făinoase a fost o creştere de aproximativ  4 %, cozonaci 17 %  iar la produse zaharoase de cofetării şi patiserie un procent de 4%. Preţul mediu al produselor de panificaţie şi patiserie a fost în primele şase luni 3,49 lei/kg. Toate acestea au putut fi realizate şi fiindcă parteneriatul dintre mediul privat şi factorii de decizie politici şi administrativi a funcţionat.

Ponta a mai anunţat o veste bună pentru agricultori: ”Ne-am ţinut de cuvânt - jumătate din subvenţie va fi plătită până la mijlocul lunii octombrie. Aşa cum a spus Daniel Constantin, începând cu 16 octombrie circa 600 de milioane de euro vor intra în conturile fermierilor, bani pentru avansurile plăţilor pe suprafaţă”.

Vizualizat: 1382 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

ROMPAN: Producţia fiscalizată a crescut cu 25% la făină şi cu 20% la pâine după reducerea TVA

ROMPAN: Producţia fiscalizată a crescut cu 25% la făină şi cu 20% la pâine după reducerea TVA

La şase luni de la reducerea TVA, producţia fiscalizată din industria de morărit şi panificaţie a crescut cu 25% la făină şi cu 20% la pâine a declarat, joi, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu. 

ROMPAN: TVA de 9% pentru pâine a adus o creştere a producţiei fiscalizate

ROMPAN: TVA de 9% pentru pâine a adus o creştere a producţiei fiscalizate

De la implementarea proiectului cu 9% TVA pentru pâine, suntem deja într-o creştere destul de bună a producţiei fiscalizate, a declarat vineri preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu, la deschiderea expoziţiei GastroPan.

Primul atestat de produs tradiţional după noua legislaţie a fost acordat produsului „PÂINE TRADIŢIONALĂ ADRIANA”

Primul atestat de produs tradiţional după noua legislaţie a fost acordat produsului „PÂINE TRADIŢIONALĂ ADRIANA”

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a înmânat miercuri, 12 martie a.c., primul atestat de produs tradiţional după noua legislaţie, respectiv ordinul comun privind atestarea produselor tradiţionale realizat de Ministerul agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Popescu (ROMPAN): Pâinea s-a ieftinit şi cu 25%

Popescu (ROMPAN): Pâinea s-a ieftinit şi cu 25%

După numai două zile de la reducerea TVA la 9% la pâine şi la produsele de panificaţie, piaţa reacţionat destul de bine şi preţul a scăzut şi cu 25 de procente, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.

A scăzut TVA la 9% pentru pâine şi specialităţi din panificaţie

A scăzut TVA la 9% pentru pâine şi specialităţi din panificaţie

Începând cu data de 1 septembrie, pâinea şi specialităţile din panificaţie fără umplutură au TVA de 9%, potrivit unui Ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice, publicat în data de 28 august în Monitorul Oficial.

Ponta: Sper să vedem şi în realitate scăderea preţurilor, după reducerea TVA la pâine

Ponta: Sper să vedem şi în realitate scăderea preţurilor, după reducerea TVA la pâine

Sper să vedem şi în realitate angajamentele producătorilor de a scădea preţurile, odată cu diminuarea TVA la pâine, a declarat premierul Victor Ponta.

Consumul de pâine din România a scăzut de la 1,8 milioane tone în 2000, la 588.000 de tone în 2010

Consumul de pâine din România a scăzut de la 1,8 milioane tone în 2000, la 588.000 de tone în 2010

Reducerea TVA la pâine la 9% a izvorât din raţiuni economice, în condiţiile în care consumul de pâine s-a redus de la 1,8 milioane de tone în anii 1999/2000, la doar 588.000 de tone în 2010, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

FMI: Reducerea TVA la pâine este o măsură temporară

FMI: Reducerea TVA la pâine este o măsură temporară

Reducerea TVA la pâine este o măsură temporară, iar după o perioadă se va face o evaluare pentru a vedea dacă evaziunea fiscală s-a redus, a declarat într-o conferinţă la Banca Naţională a României (BNR), şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Andrea Schaechter.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Bogdan cristian
|
09. 18, 2014. Thursday 08:43

Nu sa redus nici o evaziune. Parca este mai mare ca inainte. Toate fabricile de paine lucreaza numai la negru.

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii