Adama
Vinasa Rompak

Comunicat de presă - APIA - 24 martie 2011

Publicat: 25 martie 2011 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

La data de 21 martie 2011 a fost semnat, la Bruxelles, Acordul de Cooperare între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din România şi Agenţia pentru Plăţi în Agricultură (AGEA) din Italia.

Acordul a fost semnat de Directorul General APIA, dl. Florin Marius Faur şi de Preşedintele AGEA, dl. Dario Fruscio.

Obiectul acordului constă în organizarea unor întâlniri între experţii celor două agenţii, sub forma unor schimburi de experienţă şi ateliere de lucru, pe anumite domenii de interes, dintre care cele mai importante sunt măsurile de piaţă interne şi externe, plăţile directe pentru fermieri, controlul pe teren şi controlul prin teledetecţie, sisteme IT pentru agricultură, unele aspecte economice şi metodologice. Întâlnirile dintre experţii celor două instituţii vor fi organizate conform unui calendar de lucru asupra căruia cele două părţi vor conveni ulterior.

Acest nou acord marchează continuarea colaborării excelente între cele două agenţii de plăţi şi vine în urma încheierii unui prim Acord de Cooperare, încheiat în luna februarie 2010, prin care s-au pus bazele cooperării instituţionale dintre cele două părţi şi prin care agenţia de plăţi italiană acordă asistenţă instituţiei similare din România, prin împărtăşirea experienţei sale în ceea ce priveşte implementarea politicilor agricole europene.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1092 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii