În cadrul programului său educativ „Schooltor de fermieri”, Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic „Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții”, un material de referință utilizat în școlile profesionale din Germania, Austria și Elveția. Acesta va fi destinat instituțiilor de învățământ liceal și profesional agricol, informează Forumul APPR.
Proiectul, care reprezintă un pas important în sprijinul educației și pregătirii noilor generații de profesioniști în agricultură, a fost gândit pentru a răspunde nevoii de actualizare a cunoștințelor în domeniul agricol, punând la dispoziția elevilor și cadrelor didactice un ghid complet, adaptat cerințelor actuale ale pieței și tehnologiilor din agricultură. Manualul tehnic tradus este menit să devină un instrument de învățare esențial, contribuind la formarea unei baze solide de cunoștințe care să le ofere elevilor și viitorilor fermieri o înțelegere aprofundată a tehnologiilor moderne utilizate în domeniu.
Parteneriatele cu școlile de profil din județele Ialomița, Iași, Vrancea și Constanța sunt esențiale în cadrul acestui proiect, iar fermierii din cadrul Forumului APPR și-au unit eforturile pentru a facilita accesul elevilor la practică și pentru a asigura o educație de calitate. „Parteneriatele noastre solide cu școlile de profil din aceste județe reprezintă un pilon fundamental în promovarea noilor dinamici ale educației agricole, iar fermierii noștri sunt direct implicați în acest proces de formare a viitorilor profesioniști”, a declarat Alina Crețu, director executiv FAPPR.
În acest context, manualul, care este utilizat cu succes în școlile din țările europene avansate în domeniul agricol, va fi integrat în programele de învățământ dual agricol din România din acest an. Acesta va oferi elevilor nu doar cunoștințe teoretice, ci și competențele necesare pentru a se integra cu succes într-un sector modern, inovativ și conectat la tehnologiile de ultimă oră.
Începând cu 2025, peste 600 de elevi din diverse județe ale țării vor beneficia de acest suport tehnic esențial, care va contribui semnificativ la formarea unei noi generații de lucrători profesioniști în agricultură. Proiectul are ca obiectiv nu doar îmbunătățirea educației, ci și integrarea noilor tehnologii, esențiale pentru competitivitatea viitoarelor generații de fermieri.
Forumul APPR se angajează să sprijine continuu dezvoltarea profesională și educațională a viitoarelor generații de fermieri, prin astfel de inițiative care aduc un impact pozitiv asupra sectorului agricol.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România este o structură profesională federativă formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, inființată în anul 2012. Forumul APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.