Apicultorii români solicită stoparea importului de miere din Ucraina, în condiţiile în care România are excedent, dar şi un sprijin financiar din ajutorul acordat de Uniunea Europeană, chiar dacă suma de 10 milioane de euro este "apă de ploaie pentru agricultura României".
"Cea mai mare problemă pentru noi o reprezintă acum valorificarea produselor. Chiar dacă producţia a fost una modestă, nici în aceste condiţii nu putem valorifica mierea, pentru că există această concurenţă neloială între ceea ce producem noi şi ceea ce intră din spaţiul extracomunitar, din păcate, la preţuri foarte mici. Noi nu putem valorifica la fel, având în vedere că preţurile de producţie au crescut cu 30%-40%, preţurile de achiziţie au scăzut în acelaşi mod, cu 30%-40%, iar cererea pentru export a lipsit aproape de tot. De ani de zile avem această concurenţă neloială, iar acum în contextul cu Ucraina este libertate şi mai mare", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
Potrivit acestuia, România importă peste 4.000 tone de miere din spaţiul extracomunitar, care se vinde atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, amestecată cu alte categorii de miere, iar producţia internă este foarte greu de valorificat.
"Cred că anul trecut s-au importat şi mai mult de 4.000 de tone de miere, iar exportul nostru a fost aproape de zero. Sigur nu toată mierea importată se consumă în România, dar oricum se amestecă cu alte categorii. Pot să vă spun că am văzut la raft, inclusiv la doză, la pliculeţ, amestec din patru categorii de miere, respectiv din România, Ucraina, Moldova şi China. Este un amalgam acolo, o nebunie totală. Acum a venit şi această ieşire publică a Uniunii Europene, precum că 40% din mierea importată este falsă, dar noi solicităm aceste lucruri, respectiv o etichetare corectă, de peste 10 ani şi abia acum se pare că vor face acest gest, dar este cam tardiv", a subliniat el.
Reprezentantul apicultorilor români a precizat că a transmis Ministerului Agriculturii o adresă prin care au fost solicitate fonduri pentru apicultura României din ajutorul financiar acordat de UE pentru importurile ieftine de cereale din Ucraina, dar şi integrarea mierii în acea categorie de produse agricole în care sunt şi cerealele pentru care s-a cerut stoparea importurilor.
"În orice caz, dacă nu se vor lua măsuri aşa cum se iau şi cu cerealele, vom falimenta aceste stupine care încă mai produc, deşi tinerii nu se mai apropie de această meserie pentru că nu aduce niciun venit. Am făcut o adresă către Ministerul Agriculturii prin care am solicitat ca în cazul în care vor fi alocate acele fonduri de la UE, acele 10 milioane de euro care sunt apă de ploaie pentru agricultura României, să introducă şi mierea şi stupinele, adică să intre şi apicultura în această categorie. Se poate vedea din datele statistice ce s-a importat din Ucraina şi pe miere, în aşa fel încât să fim prinşi acolo. Se pare că aceste sume vor fi mai mari şi în aceste condiţii ar fi bine să ajutăm un pic şi apicultura, în contextul în care anul trecut a fost unul prost şi ajutorul de minimis, care deşi era prins în buget, nu s-a acordat. Deci, solicitarea noastră este ca şi sectorul apicol să fie integrat în această solicitare de stopare a importurilor cum sunt şi cerealele şi alte produse alimentare şi de a proteja producţia autohtonă", a transmis preşedintele ACA.