ANFA și Forumul APPR – apel la solidaritate către comunitatea de fermieri pentru sprijinirea sinistraților din județele Galați și Vaslui.
În urma inundațiilor masive care au curpins județele Timiș, Galați, Iași și Vaslui, conform estimărilor, peste 7.000 de persoane au rămas fără adăpost, fără acces la bunuri esențiale și se confruntă cu dificultăți majore în asigurarea traiului zilnic. Mulți dintre ei au nevoie urgentă de hrană, apă potabilă, produse de igienă și medicamente. Calamitățile naturale sunt imprevizibile și aduc cu ele, de fiecare dată, pierderi umane si materiale semnificative.
Avem datoria să le fim aproape celor aflați în zonele afectate de inundațiile recente, să le întindem o mână de ajutor. Pentru că ACUM contează cel mai mult să le fim alături.
În spiritul solidarității și al sprijinului comunitar, ANFA - Asociația Națională a Femeilor din Agricultură, în parteneriat cu Forumul APPR, demarează azi o amplă campanie de strângere de fonduri pentru victimele inundațiilor din județele Galați și Vaslui.
Adresăm aplelul de solidaritate și întregii comunități de fermieri din țară, de a se alătura membrilor ANFA și Forumului APPR și de a dona, oricât de puțin, pentru cei aflați acum în suferință.
Să îi ajutăm să se întoarcă la normalitate cât mai curând.
Fiecare contribuție contează și poate aduce o schimbare reală în viața celor afectați. De la donații financiare, la ajutoare în natură, orice gest este binevenit.
Donațiile pot consta în bani, produse de prima necesitate: produse alimentare (pâine, biscuiți, covrigi, cereale conserve, mezeluri uscate, apă, etc), produse de igienă de bază (șervețele igienice, dezinfectanti de uz casnic, pampers (copii/adulti) sau alte tipuri de produse de un real folos (lenjerii de pat, pelerine, cizme și alet obiecte vestimentare).
• Donațiile în bani, împreună cu mențiunea ”Inundații 2024” se pot face în contul Asociației forumul APPR, C.I.F. RO31295769, IBAN: RO81RZBR0000060015593237, Banca: RAIFFEISENBANK ROMANIA. Slobozia.
Contact: Anca Hurjui, e-mail: office@forumulappr.ro
• Donațiile în produse se pot trimite la centrele noastre de colectare din județele Călărași și Ialomița, astfel:
Călărași: II Andrei MA Elena, Comuna:Dor-Marunt, Sat. Ogoru, strada: Islazului, Nr: 9
Contact: Fermier Elena Andrei, tel. 0762681653
Ialomița: Smart Agro, loc. Urziceni, Strada Zefirului, nr. 9, bloc CS7, scara A, ap. 1, parter
Contact: Fermier Iulia Blagu, tel: 0721018282.
Solidaritatea trebuie să fie promptă, la fel și mobilizarea noastră. Prima tranșă de produse va pleca înspre localitățile afectate sâmbătă, 21 septembrie 2024.