România și Republica Moldova pot redeveni, împreună, grânarul Europei, prin colaborarea în domeniul agricol, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic de la Chișinău.
„Prin colaborarea în domeniul agricol, România și Republica Moldova pot redeveni, împreună, grânarul Europei. Prin facilitățile oferite de statutul de membru al Uniunii Europene, România și-a îmbunătățit masiv performanța în domeniul agricol, lucru care se va întâmpla și pe parcursul anilor următori. Acest lucru s-a văzut anul trecut nu doar din punctul de vedere al producției agricole a României ci și prin deschiderea pe care țări importante, precum China, au manifestat-o față de sectorul agricol românesc. Dacă România are aceste oportunități, de ele poate beneficia și Republica Moldova”, a precizat Daniel Constantin.
Şeful MADR a evidențiat în cadrul reuniunii că prioritățile de dezvoltare rurală și măsurile de intervenție aferente PNDR 2014-2020 sunt în strânsă corelare cu prioritățile de dezvoltare identificate la nivelul Acordului de Parteneriat pentru România și vizează asigurarea unei abordări unitare între nevoile specifice pentru dezvoltare rurală și cele naționale.
În ceea ce privește principalele provocări cu care se confruntă agricultura și mediul rural, Constantin a afirmat că unul dintre cele mai importante lucruri îl constituie existența unei politici clar formulate, care să ofere predictibilitate și ușurință în implementare, discutată și agreată cu mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare.
Potrivit unui comunicat al MADR, pentru perioada 2014-2020, din analiza nevoilor elaborată pentru viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală al României s-au identificat ca principale provocări: restructurarea fermelor, în special a celor mici și mijlocii în ferme orientate către piață; reînnoirea generațiilor în exploatațiile agricole; modernizarea continuă a sectorului de procesare; dezvoltarea infrastructurii de bază și a serviciilor în zonele rurale și crearea de locuri de muncă în mediul rural.
Ministrul român al Agriculturii a participat joi la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic pe tematica agricultură și dezvoltare rurală, care a avut loc la Chișinău și la care au luat parte responsabilii pentru agricultură din statele membre ale UE, Republica Armenia, Republica Belarus, Georgia, Republica Moldova și reprezentanți ai Comisiei Europene.