În baza acestor adeverinţe, crescătorii de bovine pot accesa credite de băncile care au încheiat convenţii cu APIA pentru finanţarea activităţilor curente, respectiv CEC Bank şi Raiffeisen Bank, iar începând cu 18 ianuarie a.c., creditele pot fi accesate şi prin intermediul Băncii Transilvania. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă de Înregistrare Fermier prin care confirmăcă beneficiarul a depus cererea de plată pentru CNDP la specia bovine pentru anul 2010, că s-au efectuat verificările administrative asupra Cererii de plată, până la data emiterii Adeverinţei, numărul de animale eligibile, precum şi că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii Adeverinţei şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul CNDP.
Întâlnirea va fi moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu şi îi va avea ca invitaţi pe: Anna Dahlström, istoric al agriculturii, de la Institutul de Biodiversitate din Uppsala (Suedia), Tommy Lennartsson, biolog din cadrul Institutului de Biodiversitate din Uppsala şi Anamaria Iuga, etnolog, de la MŢR.
Proiectul pilot al planului de dezvoltare regională, elaborat pentru noile state membre al Uniunii Europene din Europa Centrală şi de Est, se desfăşoară în comuna Remetea, scopul acestui proiect urmărind ameliorarea modului de trai al populaţiei rurale şi dezvoltarea sustenabilă a acesteia.
'Participarea României la Biofach 2011 este cea mai importantă până în prezent, în condiţiile în care pavilionul ţării are cea mai mare suprafaţă din toate participările, circa 300 de metri pătraţi, cea mai mare prezenţă a firmelor exportatoare expozante, dar şi cea mai mare diversitate a produselor ecologice oferite. Anul acesta, România poate demonstra că agricultura ecologică reprezintă un mare potenţial de dezvoltare economică', a declarat pentru AGERPRES Marian Cioceanu, preşedintele Bio România.
'Cred că este una dintre temele deficitar analizate de apicultori, realitatea ştiinţifică şi experienţa altor ţări în domeniu probând faptul că sporurile de producţie la miere de albine le dau tocmai procesele de selecţie genetica. Ori, la noi, în România, apicultorii lasă, de regulă, ca matcile să crească singure sau procedează la selecţii întâmplătoare. De aceea am considerat că se impune o abordare sistematică, organizată a aprofundării cunoştinţelor privind selecţia şi creşterea acestora', a explicat, pentru AGERPRES, motivaţia reuniunii de la Bacău, Relu Grigoraş, vicepreşedintele ACA Bacău.
''Ziua ursului'' este o sărbătoare cu dată fixă - 2 februarie - când ursul este sărbătorit de crescătorii de oi, dându-i o pulpă de viţel şi numindu-l, cu respect, Ăl Bătrân sau Moş Martin.
Brânzeturile din coş, precum şi burduful din piele de oi umplut cu brânza, provin de la producătorii tradiţionali braşoveni, din zona Branului.
Acestea sunt oferite bucureştenilor în cinstea celebrării, la finele lunii ianuarie, după calendarul popular al oierilor, al ,,Filipii de Iarnă'.
Dacă anul trecut România a rămas corigentă la aceste capitole, în comparaţie cu celelalte ţări cu care a împărţit hala de expoziţie, respectiv cu Italia şi Elveţia, dar şi faţă de vecinele noastre, Ungaria sau Moldova, în 2011 a obţinut câteva puncte în plus peste nota de trecere. Cu toate acestea, până la excelenţă mai e drum lung, dar nu imposibil. Un prim examen ar putea fi trecut la Berlin, în 2012, când România va fi partenerul Germaniei şi când posibilităţile de promovare şi publicitate cresc considerabil, la fel şi spaţiul destinat ţării partenere.
Împreună cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi cu ambasadorul României la Berlin, Lazăr Comănescu, comisarul pentru agricultură a trecut pe la toţi producătorii din stand, gustând din toate produsele româneşti, de la pâine, brânză, tobă şi până la suc de mere, vişinată şi vin.
Potrivit unui comunicat remis joi de Direcţie, judeţul Bihor oferă o bună oportunitate extinderii acestei culturi agricole, având 2.059 hectare de viţă-de-vie aflată pe rod, din care doar 575 hectare cultivate cu viţă nobilă.