Ministerul Agriculturii are în lucru un proiect de Hotărâre pentru aprobarea condiţiilor minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică
Potrivit documentului, în aceste abatoare comunale vor putea fi sacrificate lunar maxim 100 de capete de porcine, ovine sau caprine, 20 de capete de bovine sau orice combinaţie a acestor specii, dar care nu depăşeşte 2,5 UVM (Unitate Vită Mare) pe zi.
“Abatoarele şi unităţile de procesare mici sunt extrem de necesare şi se suprapun peste pachetul pe care îl propune comisarul european legat de fermele mici”, a declarat ministrul Agriculturii, la sfârşitul lunii ianuarie, la Timişoara.
CE va prezenta propunerile de restructurare a PAC în iunie
Propunerile de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) vor fi prezentate de Comisia Europeană la jumătatea lunii iunie, a anunţat, în 14 februarie a.c., la Viena, Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.
“Comisia va prezenta propunerile sale de reformă şi perspectivele financiare ale PAC, la jumătatea lunii iunie, iar în al doilea semestru al anului vor fi înaintate forului legislativ european pentru dezbateri şi o decizie pe această problemă”, a spus Cioloş, citat de AGERPRES, cu ocazia participării la Conferinţa de iarnă 2011 a Forumului Ecosocial.
Comisia Europeană a prezentat comunicarea privind “Politica agricolă comună în perspectiva 2020 - cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii” pe 18 noiembrie 2010.
În urma dezbaterii publice privind viitorul PAC s-au desprins 3 obiective principale pentru PAC: producţie alimentară fiabilă (asigurarea aprovizionării cu alimente sigure şi suficiente, în contextul creşterii continue a cererii la nivel mondial, al crizei economice şi al volatilităţii mult mai mari a pieţei); gestionarea durabilă a resurselor naturale şi politicile climatice (pentru că de multe ori, agricultorii trebuie să ţină seama mai mult de aspectele legate de mediu decât de cele economice, dar aceste costuri nu sunt compensate de piaţă); păstrarea echilibrului teritorial şi a diversităţii zonelor rurale (agricultura rămâne un motor economic şi social major în zonele rurale şi un element important pentru menţinerea unui spaţiu rural activ).
Ne lipsesc fermele mici şi medii
„Aproape 40% din exploataţiile agricole din România sunt între 1 şi 5 hectare, iar 10-15 procente sunt de peste 1.000 de hectare. Sunt multe ferme, din categoria celor mici, mult sub cele de subzistenţă, aş zice ferme de hobby, şi ferme de peste 1.000 de hectare.
Între acestea se găseşte un gol. Avem un nivel scăzut pe partea de exploataţii care dau cea mai mare durabilitate sectorului agricol - fermele de la 20 la de 50 hectare, 100 şi chiar până la 500 de hectare”, a precizat ministrul Agriculturii, citat de AGERPRES, într-un seminar privind comasarea terenurilor agricole.
Acesta consideră că penalitatea anunţată pentru cei care nu lucrează terenul şi ''care sunt foarte mulţi în România'' trebuie legată cu două măsuri, respectiv cu stimularea arendei pe termen lung şi cu reformularea pieţei funciare prin reintroducerea dreptului de preemţiune condiţionată.
''Prin aceste măsuri înţelegem că persoana care arendează să nu se trezească cu terenul vândut de către proprietar, iar, în acelaşi timp, prin reformularea pieţei funciare, o fermă mică să nu se poată vinde pe bucăţi.
De asemenea, dacă vom putea da drumul la un sistem de creditare şi să determinăm băncile să constituie terenurile ca şi garanţii, piaţa funciară din România ar putea duce spre formarea acestor exploataţii agricole rentabile'', a adăugat şeful de la Agricultură.
PAC: Fonduri suplimentare pentru exploataţiile mici
Micile exploataţii agricole vor beneficia de fonduri suplimentare din partea Uniunii Europene odată cu aplicarea viitoarei Politici Agricole Comune (PAC), a anunţat vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din Parlamentul European, Rareş Niculescu, citat de AGERPRES. “Vom introduce o schemă specială pentru exploataţiile mici. 5% din banii alocaţi fiecărui stat vor fi dirijaţi obligatoriu către aceste exploataţii mici, care sunt numeroase peste tot în România.
În schimb, vom încerca să impunem o plafonare a plăţilor care se acordă marilor exploataţii, urmând ca banii astfel economisiţi să fie dirijaţi către pilonul al doilea, cel de dezvoltare rurală, pentru investiţii în infrastructură”, a spus Niculescu.
OMG: Experţii UE nu se pot pune de acord
Trei varietăţi de porumb transgenic vândute de Syngenta şi o varietate de bumbac transgenic comercializat de Dow AgroSciences nu au reuşit, la începutul acestei luni, să obţină voturile necesare pentru autorizarea cultivării, în cadrul Comitetului Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătate Animală - format din experţi ai Grupului Celor 27 de State Membre ale Uniunii Europene, potrivit unor surse comunitare, citate de EFE.
Deoarece nu a fost exprimată nici o opinie, Comisia Europeană (CE) va transmite dosarele de evaluare către Consiliul de Miniştri al UE, iar dacă în termen de trei luni miniştrii nu vor reuşi nici ei să ajungă la un consens, CE va putea aproba în mod unilateral OMG-urile menţionate.
Pe de altă parte, Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar va continua în următoarele săptămâni discuţiile cu privire la un nivel mai flexibil de admitere a resturilor de OMG-uri în recoltele importate, faţă de momentul actual, când UE aplică principiul “toleranţei zero”. (AGERPRES)
Nimeni nu vinde grâu la preţul de intervenţie
Nici un producător agricol nu a depus solicitări la APIA pentru a vinde grâu în cadrul mecanismului de intervenţie, care s-a declanşat la 1 noiembrie 2010, singurul instrument comunitar de reglare a pieţei fiind neatractiv pentru producătorii agricoli deoarece preţurile de pe piaţă au fost superioare preţului de intervenţie de 101,31 euro/tona de grâu, potrivit datelor comunicate de Ministerul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii: România are peste 700.000 tone grâu în depozite
Referitor la stocul de grâu din România, numai cantităţile din spaţiile autorizate de depozitare, nu şi din gospodăriile populaţiei, se situau la finalul lunii ianuarie 2011 la circa 720 mii tone, care pot asigura necesarul de consum urban până la noua recoltă, reiese dintr-un comunicat al ministerului, în condiţiile în care, potrivit ministrului Agriculturii, România a exportat peste 2,3 mil. tone de grâu până la 30 noiembrie 2010, în timp ce importurile au fost de numai 685.000 tone
“În 2010 s-au realizat circa 5,7 milioane tone de grâu. Din această producţie, împreună cu soldul care era la începutul anului trecut din producţia lui 2009, exporturile de grâu au totalizat 2,364 milioane tone până la 30 noiembrie 2010, iar importurile au fost undeva la 685.000 de tone. O cifră extrem de mică faţă de ceea ce era în anii anteriori.
Este o piaţă liberă. (...) Noi facem cele mai multe afaceri cu ţările UE şi ne supunem regulilor, iar ceea ce înseamnă relaţiile noastre cu ţările terţe sunt aceleaşi cu cele pe care le practică Franţa sau Germania”, a precizat ministrul Agriculturii, citat de AGERPRES.
FAO: Vârf istoric al preţurilor alimentare în ianuarie
Preţurile alimentare mondiale au atins un vârf istoric în ianuarie, potrivit indexului preţurilor publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) la începutul lunii februarie a.c..
Preţurile au crescut cu 3,4% în raport cu decembrie 2010, pentru a atinge 231 de puncte în indexul stabilit de FAO, “cel mai ridicat nivel de când FAO a început să măsoare evoluţia preţurilor alimentare în 1990”, a precizat organizaţia ONU într-un comunicat.
Potrivit FAO, toate preţurile alimentare au crescut semnificativ în ianuarie, cu excepţia preţului la carne, care a rămas neschimbat, iar aceste preţuri ar urma să se menţină în lunile ce urmează. (AGERPRES)
ŞTIRI
Campania SAPS 2011 începe la 1 martie
Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2011 se va derula în perioada 1 martie - 16 mai 2011 fără penalizări, respectiv 17 mai - 10 iunie cu penalizări de 1 % pentru fiecare zi lucrătoare, informează APIA.
Tot în acest interval vor putea fi depuse şi cererile pentru sprijinul acordat prin Măsurile 211-Sprijin pentru zona montană defavorizată, 212-Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană şi 214-Plăţi de agro-mediu.
România va beneficia de o alocaţie financiară de cca. 900 mil. euro din FEGA pentru campania SAPS 2011, potrivit directorului Agenţiei, Florin Marius Faur.
La 1 februarie a.c., APIA a început o campanie de informare a fermierilor cu privire la fondurile destinate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2011, precum şi la modalitatea de accesare a acestora, inclusiv prin identificarea online a parcelei agricole prin aplicaţia IPA Online.