Toamna îşi revarsă coşul abundenţei la Târgul Apulum Agraria 2009
Publicat: 08 septembrie 2009 - 14:00
Judeţul Alba sărbătoreşte bogăţia toamnei cu ocazia celei de-a XVIII-a ediţii a Târgului Apulum Agraria, organizată de Consiliul Judeţean Alba, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Asociaţia Ţara Vinului Alba în perioada 19-20 septembrie 2009, în spaţiul expoziţional din şanţurile Cetăţii Alba Carolina din Alba Iulia.
Ediţia anterioară a Târgului s-a axat pe promovarea a ceea ce este specific judeţului Alba în domeniul agriculturii, creşterii animalelor, industriei agro-alimentare, dar şi al tradiţiilor meşteşugăreşti din zona rurală a judeţului.
Produse tradiţionale şi ecologice
Un moment aparte în cadrul Târgului a fost Seara la stână – un cadru de prezentare a produselor tradiţionale din zona Văii Sebeşului (comuna Săsciori), din care amintim doar câteva care au făcut deliciul asistenţei: înturnat de Cărări, sloi de oaie a la Tecău, mioară la ceaun, unt de oaie la tebeleu, brânză în burduf de oaie, clătite a la Mărie, caş de Loman.
La ediţia din acest an, standurile producătorilor agricoli individuali şi firmelor vor abunda în fructe şi legume pe alese, pâine de casă proaspăt scoasă din cuptor şi nenumărate produse de patiserie, brânzeturi, preparate din carne, murături, miere de albine, vinuri, must, flori şi pomi fructiferi.
Producătorilor din judeţul Alba li se vor alătura de această dată şi producătorii de produse tradiţionale şi ecologice din Maramureş, Hunedoara, Prahova, Argeş, Sibiu, Mureş, Sălaj, Bihor, Braşov şi chiar din judeţul Tolna, Ungaria.
Utilajele specifice agriculturii şi silviculturii, expoziţiile de vaci, cai, oi şi animale mici vor capta atenţia producătorilor agricoli, dar organizatorii se aşteaptă ca acestea să fie interesante şi pentru vizitatorii de toate vârstele.
Expoziţii inedite din viaţa satului românesc
Vizitatorul va fi transpus în viaţa satului românesc de odinioară graţie preocupării organizatorilor de a prezenta publicului o serie de elemente inedite: expoziţia etnografică itinerantă Datinile Albei pentru toţi Românii, care a atras numeroşi vizitatori în întreaga Europă, gospodării ţărăneşti din patru zone ale judeţului Alba: Avram Iancu, Sohodol, Stremţ şi Galda de Jos, produse ale micilor meşteşugari realizate din lemn, ţesături, împletituri. Atmosfera de sărbătoare va fi întreţinută de Ansamblul folcloric şi Ansamblul de fanfară ale judeţului Alba.
Dezbateri în actualitate
Două dezbateri vor încerca să atragă publicul: Prima, moderată de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Alba, va aborda tema Principii de alimentaţie sănătoasă pentru copilul de vârstă şcolară. Copiii vor primi fructe oferite gratuit de către organizatori.
Asociaţia Crescătorilor de Ovine din judeţul Alba va modera cea de-a doua dezbatere cu subiectul Problemele medicale şi socio-economice actuale în creşterea oilor, la care au confirmat participarea mai mulţi specialişti în domeniu.