Adama
Vinasa Rompak

ANSVSA: Campanie de informare asupra Ordinului 111

Publicat: 01 aprilie 2009 - 14:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr.13/2009 de modificare şi completare al Ordinului nr.111/2008, a început, la nivel naţional, campania de sprijin şi informare a micilor producători.
Atât în Capitală, cât şi în celelalte judeţe inspectorii sanitari veterinari se vor deplasa în pieţe pentru a informa micii producători despre condiţiile generale de igienă, pentru a-i sprijini în aplicarea şi respectarea acestora şi pentru a le răspunde la întrebările referitoare la noile prevederi.

De asemenea, inspectorii vor distribui materiale informative cu prevederile succinte ale Ordinului, modele de etichete necesare pentru informarea cumpărătorilor şi pentru asigurarea trasabilităţii produselor, precum şi mănuşi de plastic pentru manipularea igienică a alimentelor comercializate.

Tot în cadrul acestei campanii, reprezentanţii autorităţii vor informa administraţiile pieţelor cu privire la obligativitatea respectării de către micii producători a legislaţiei în domeniu.

Această campanie va continua pe o perioada de 30 de zile, timp în care inspectorii direcţiilor judeţene vor fi prezenţi în pieţe, târguri şi în alte locuri organizate de către autorităţile locale, pentru a veni în sprijinul micilor producători, informează ANSVSA.

Aici puteţi vizualiza întreg conţinutul Ordinului nr.13 din Monitorul Oficial nr. 178 din 23 martie 2009.
Vizualizat: 1897 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii