ANCHETA DNA. Un bărbat din județul Caraș Severin a încasat ilegal subvenții APIA de aproape 95.000 de lei pe un teren care nu-i aparținea, era terenul unei biserici, informează un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unui inculpat, persoană fizică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2012, inculpatul, în numele și pe seama fiului său, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.
O parte din suprafața de teren pentru care s-au solicitat fondurile aparținea unei parohii din județul Caraș - Severin.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 94.713 lei.
Debitul respectiv a fost plătit integral de către inculpat în cursul anului 2016.
În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 1 an și 5 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de e a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Caraș-Severin, se arată în comunicatul DNA.