TÂNĂR FERMIER ROMÂN PASIONAT DE AGRICULTURĂ. De când mă știu lucrez pământul, am grijă de animale și gospodărie și am cultivat legume împreună cu familia, spune tânărul fermier Andrei Ionuț Moldovan, în vârstă de 24 de ani, din comuna Sânnicolau Român, județul Bihor. Părinții lui se ocupă de agricultură de peste 25 de ani. Andrei Ionuț Moldovan, pasionat de agricultură, și-a făcut propria fermă cu ajutorul fondurilor europene.
În septembrie 2015, Andrei Ionuț a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale o cerere de finanțare pentru INSTALAREA TÂNĂRULUI FERMIER, solicitând sprijin pentru ferma proprie.
Obiectul de activitate al fermei este cultura legumelor în câmp și în spații protejate, iar obiectivul proiectului a fost în principal extinderea suprafețelor, atât de teren, cât și de spații protejate. Valoarea proiectului, 50.000 euro, a fost în totalitate finanțată prin submăsura 6.1 din PNDR 2020. Contractul a fost semnat în luna martie 2016 și finalizat în noiembrie 2018.
Până la momentul depunerii proiectului, tânărul fermier nu deținuse nici o exploatație agricolă. Exploatația înființată în 2015 avea o suprafață de 5,55 ha, teren arabil, din care 0,22 ha teren sub solarii. Ferma provine din comasarea a două exploatații, în urma încheierii de contracte de arendare pe o perioada de 11 ani.
„Sunt pasionat de agricultura deoarece te pune mereu în situații care te provoacă, uneori imprevizibile … fie că e din cauza vremii, a utilajelor sau a oamenilor cu care lucrezi. În fiecare sezon apar lucruri pe care trebuie să le rezolvi; dar mă și fascinează faptul că în fiecare an am ocazia să văd cum dintr-o sămânță de câțiva milimetri ajunge să crească o planta de câțiva metri, de la care în final culeg roade gustoase și sănătoase de care mă pot bucura eu și alți oameni pe mesele cărora ajunge.
Apoi am hotărât să fac ceva mai mult pentru clienții mei și totodată să mă adaptez la secolul 21, în care toate lucrurile se fac pe internet. Așa că, pe lângă metoda clasică de a vinde legume în piață, am început să livrez legume la domiciliul clienților mei care acum își comandă legume de la mine pe internet. Deși la început am fost sceptic că cineva va vrea să cumpere legume online, având în vedere câte piețe și supermarketuri sunt în oraș, am rămas surprins că după câteva zile după ce am început să mă promovez în mediul online, peste 10 mii de oameni din toată țara au fost foarte încântați de ideea aceasta și câteva sute chiar au comandat. Așa că, de 2 ani am început să mă dezvolt și mai frumos și să îmi deschid ochii la și mai multe oportunități în agricultură, pe care sper să le pot fructifica atât cu forțe proprii, dar mai ales cu sprijinul fondurilor europene,” declară tânărul fermier.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a acordat finanțare nerambursabilă în valoare totală de 434 milioane euro pentru susținerea financiară a 11.325 de tineri fermieri care au optat pentru instalarea ca șefi de exploatație. Finanțarea a fost acordată prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Cu ajutorul fondurilor puse la dispoziție prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), tinerii fermieri care au fost selectați pentru finanțare (în funcție de criteriile de selecție și de condițiile de eligibilitate menționate public în Ghidul solicitantului) și-au pus în aplicare Planurile de Afaceri. Interesul foarte mare pentru acest tip de investiții, precum și nevoia de finanțare pentru zona de investiții, au făcut ca solicitarea de fonduri să depășească alocarea. Astfel, față de alocarea disponibilă de 476 de milioane de euro, solicitarea de fonduri din partea tinerilor fermieri a fost, până în prezent, de 591 milioane euro.
Precizăm că AFIR va deschide în curând o nouă sesiune de primire de proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă prin submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, care va avea, pentru prima dată o alocare separată dedicată diasporei. GHIDUL AFRI 2020 PENTRU OBȚINEREA SPRIJINULUI FINANCIAR PENTRU INSTALAREA TINERILOR FERMIERI!
Informații puse la dispoziția AGROINFO de către AFIR.