Primele 26 de milioane de euro pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal au fost autorizate la plată în noaptea de 29 iunie/30 iunie 2016, anunţa fostul şef al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Florin Faur. De atunci, se pare că ritmul plăţilor făcute de APIA pentru această subvenţie a mai scăzut. Care sunt primii fermieri care încasează aceşti bani?
Potrivit datelor comunicate de APIA, până pe 8 iulie 2016 au fost autorizate la plată 30,05 milioane de euro reprezentând sprijinul cuplat în sectorul vegetal pentru culturile de hamei, orez, sfeclă de zahăr şi soia. Cu alte cuvinte, primii care vor încasa acest sprijin de la APIA sunt fermierii care au avut anul trecut una dintre aceste culturi.
Câţi bani vor primi? La soia cuantumul este 269,06 euro/ha. Iniţial, a fost 325 de euro pe hectar, dar suprafaţa de referinţă de la care s-a plecat a crescut. După toate verificările administrative, am ajuns la 110.000 ha soia. (...) La orez avem 649 euro/ha, la hamei 584,17 euro/ha, iar la sfecla de zahăr a crescut la 786,3 euro/ha. Sumele au fost anunţate tot de fostul şef al APIA, Florin Faur, pe 30 iunie 2016.
Pentru plata sprijinului cuplat pentru aceste culturi sunt disponibile 29.770.000 euro pentru soia, 5.715.000 euro pentru orez, 122.000 euro pentru hamei şi 17.580.000 euro pentru sfecla de zahăr.
SUBVENŢIE DE ŞAPTE ORI MAI MARE pentru LUCERNĂ!
La lucernă, subvenţia este posibil să treacă de 400 de euro pe hectar, a mai spus Faur. Vezi anunţul şi explicaţiile fostului director general al APIA: 400 euro/ha SUBVENȚIE pentru FERMIERII care au această CULTURĂ!
Sprijinul prevăzut iniţial era de 55 euro/ha/an, pentru o producție minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân. Aproape 19 milioane de euro au fost aprobate de Guvern pentru plata sprijinului cuplat pentru această cultură. Potrivit unor surse APIA, deocamdată nu se ştie însă suprafaţa eligibilă. Ar fi fost unele erori de soft şi încă se lucrează la calcularea suprafeţelor şi a cuantumului subvenţiei pe care îl vor primi fermierii care au solicitat în 2015 sprijinul cuplat pentru lucernă.
Plafonul maxim aprobat de Guvern pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal este de 105,707 milioane de euro, bani care se plătesc din fonduri europene (FEGA). Vezi aici SUMELE DISPONIBILE PENTRU SPRIJINUL CUPLAT PENTRU FIECARE CULTURĂ