Piaţa neagră domină comerţul cu peşte din Delta Dunării, aceasta fiind evaluată la 75% din total, relevă Raportul 'Delta Warning', dat publicităţii, luni, de către Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta /ASDD/.
Potrivit sursei citate, în anul 2010, pescarii au capturat 2.090 de tone de peşte, dar există cel puţin 5.000 de tone de peşte capturat ilegal, din care organele de control au confiscat 23 de tone, ceea ce reprezintă doar 0,46% din total.
Pe fondul acestei situaţii, la jumătatea anului trecut ASDD a solicitat tuturor autorităţilor de control informaţii cu privire la numărul de acţiuni întreprinse şi rezultatele acestora.
La nivelul Jandarmeriei Tulcea, situaţia relevă o activitate susţinută de sancţionare a braconajului prin constatarea infracţiunilor şi întocmirea dosarelor penale.
În decursul anului 2010, pe baza Legii 544/2001, şi până la data de 22 decembrie, la Judecătoria Tulcea au fost pe rol 12 dosare de braconaj, toate primind soluţionări, după cum urmează: 10 cu condamnări, iar două achitări.
Totodată, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, anul trecut, au fost înregistrate 20 de cauze, dintre care patru s-au concretizat prin trimiterea în judecată, 10 prin scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ, 3 - scoaterea de sub urmărire penală, 1 - neînceperea urmăririi penale, iar alte două dosare au fost declinate la alte unităţi de parchet competente.
În ceea ce priveşte situaţia dosarelor de braconaj depuse la Judecătoria Babadag, în 2010 s-au înregistrat 31 de dosare. Din acest total, în cele mai multe (20) s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală şi aplicarea unor sancţiuni administrative, în timp ce şase dosare au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
De asemenea, alte trei dosare s-au situat la nivel de rechizitoriu, iar în alte două cazuri s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta organizează, luni, la Parlamentul României, cea de-a cincea ediţie a simpozionului naţional 'Avem o Deltă. Cum procedăm?'.
Evenimentul este desfăşurat în parteneriat cu Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic /CAPATEE/ din Camera Deputaţilor, şi reprezintă o platformă de dialog şi colaborare între toţi factorii interesaţi cu scopul soluţionării problemelor cu care se confruntă Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Cu ocazia noi ediţii a simpozionului, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta a lansat raportul de analiză instituţională şi a politicilor publice referitoare la Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, intitulat 'Delta Warning Report'.
În cadrul evenimentului şi-a anunţat participarea Laszlo Borbely - ministrul Mediului şi Pădurilor, Sulfina Barbu - preşedintele CAPATEE, Horea Uioreanu - preşedintele Comisiei Parlamentare pentru UNESCO, Silvian Ionescu - Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Grigore Baboianu - guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, precum şi reprezentanţi ai Administraţiei Fondului de Mediu, ai Administraţiei Naţionale Apele Române, ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi ai altor autorităţi publice.
Sursa: Agerpres