Interdicţiile privind vânzarea terenurilor agricole către nerezidenţi sau impunerea unor măsuri restrictive nu au fost considerate puncte de interes în negocierile pre-aderare ale ţării noastre la UE. Drept urmare, acum toată lumea se lamentează şi nimeni nu mai poate face nimic.
Declaraţiile anului 2013 cu privire la subiectul abordat în acest articol sunt cât se poate de patriotice. Şi de tardive...
Proiectul de lege privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole către străini propus de Ministerul Agriculturii are un caracter de „expropriere funciară”, facilitând activitatea speculatorilor europeni, susţin reprezentanţii Alianţei RO PAC. „Străinii deţin deja în România, prin firmele înfiinţate, între 1 şi 1,2 milioane de hectare, dar până acum nu am văzut străini lucrând aceste suprafeţe. Tot fermierii români le muncesc, iar cetăţenii străini rămân cu subvenţia care vine de la UE. (...) După ce se va aplica legea, atunci se va vedea adevăratul dezastru care există în piaţa funciară din România”, a declarat preşedintele RO PAC şi preşedinte şi al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc.
Românii proprietari de terenuri agricole „trebuie să reziste tentaţiei de a-şi înstrăina ogoarele către străini. Ne vindem pământul, ne vindem identitatea şi viitorul ţării”, declara Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR, referindu-se la liberalizarea pieţei funciare, în contextul în care cetăţenii străini, persoane fizice, din Comunitatea Europeană, pot cumpăra fără restricţii terenuri agricole din România începând de anul viitor.
Achim Irimescu, secretar de stat în MADR, spune că ţara noastră nu are prevăzută în tratatul de aderare posibilitatea prelungirii interdicţiei de vânzare a unor terenuri agricole către străini după 1 ianuarie 2014, în timp ce Bulgaria, Ungaria şi Lituania au specificat acest aspect în tratat.
Mai multe detalii despre liberalizarea pieţei terenurilor puteţi citi în revista Ferma - decembrie 2013!