Producţia de grâu obţinută de fermierii olteni în acest an a fost mai mare din punct de vedere cantitativ decât anul trecut, însă preţul grâului a scăzut cu o treime faţă de anul precedent, ajungând în prezent la aproximativ 50 de bani pe kilogram.
“Campania de recoltare a grâului este aproape de final, s-a recoltat grâu de pe o suprafaţă de peste 140.000 hectare şi au mai rămas parcele izolate ce totalizează câteva sute de hectare unde nu s-a recoltat. În câteva zile se încheie complet recoltarea. Producţia a fost mai mare decât anul trecut, au fost fermieri care au obţinut şi 4.000 kilograme de grâu pe hectar şi alţii care au înregistrat recolte mai slabe. S-a încheiat recoltarea la orz şi la orzoaică, cu producţii medii de 2.550 -2.600 kilograme pe hectar”, a spus inginerul Olga Florica din cadrul Direcţiei Agricole Judeţene Olt.
Însă chiar şi o producţie mai bună, nu poate acoperile pierderile cauzate de preţul mic. Grâul se vinde în judeţ şi cu 50 de bani pe kilogram, faţă de mai mult de 70 de bani pe kilogram anul trecut, fiind mai mic decât la începutul acestei luni, când grâul din producţia nouă se vindea cu peste 60 de bani pe kilogram.
Porumbul şi floarea promit recolte bogate
Inginerul Olga Florica a mai spus că în privinţa culturilor de floarea-soarelui şi porumb, care se întind pe suprafeţe de zeci de mii de hectare în judeţul Olt, fermierii sunt optimişti, sperând la producţii mult mai mari decât în 2.012.
“Sunt estimări optimiste, pentru porumb o producţie de aproximativ 4.000 kilograme pe hectar şi la floarea-soarelui de peste 1.600 kilograme pe hectar. Depinde şi de vremea din luna august, însă este cert că vor fi producţii superioare anului trecut”, a adăugat Olga Florica.
În judeţul Olt sunt înfiinţate culturi de porumb pe circa 120.000 de hectare şi de floarea-soarelui pe 60.000 de hectare. Sursa: Agerpres