Adama
Vinasa Rompak
AGRICOVER

Egiptul schimbă regulile pentru piaţa grâului

Publicat: 10 noiembrie 2015 - 22:11
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, schimbă sistemul de subvenţionare a producătorilor autohtoni de grâu, ca să elimine contrabanda. De asemenea, agenţia responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean va aproviziona şi sectorul privat cu grâu importat.

Autorităţile din Egipt au anunţat, la începutul lunii noiembrie 2015, că începând cu sezonul următor, vor cumpăra grâu de pe piaţa internă la preţul mediu de pe piaţa globală. În anii precedenţi, Egiptul plătea pentru grâul achiziţionat de pe piaţa internă un preţ mai mare decât preţul mondial, în încercarea de a-i încuraja pe fermierii egipteni să cultive mai mult grâu. Însă preţul mai mare a dus mai mult la creşterea contrabandei: grâul din străinătate, în special cel rusesc, era vândut guvernului egiptean sub eticheta falsă de grâu produs în Egipt.

Potrivit noului sistem, guvernul egiptean va subvenţiona direct fermierii cu suma de 1.300 de lire egiptene (161,89 dolari) pentru un feddan (un feddan este egal cu 4.200 mp sau 0,42 ha), iar fiecare fermier va putea fi subvenţionat pentru maxim 25 de feddani (cca. 10 ha), se precizează într-un comunicat al Guvernului de la Cairo, citat de Agerpres.

Traderii estimează contrabanda cu grâu la 1 milion tone

În sezonul 2015, Egiptul a oferit un preţ fix de 420 lire egiptene pentru un ardeb de grâu, care este echivalent cu aproximativ 150 kg, ceea ce înseamnă un preţ cu 168 până la 200 de dolari pe tonă mai mare decât preţul grâului pe piaţa internaţională. În consecinţă, o cantitate record de 5,3 milioane tone de grâu a fost cumpărată de la fermierii egipteni, în creştere faţă de 3,7 milioane tone în 2013-14, o dovadă a creşterii contrabandei cu grâu din străinătate. Traderii estimează că o cantitate de până la un milion de tone din grâul achiziţionat de la fermierii egipteni a fost de fapt grâu din străinătate, chiar dacă Ministerul egiptean al Aprovizionării a respins în mod repetat aceste acuzaţii.

 Spic de grâu_b

Agenţia de aprovizionare a statului va furniza grâu din import şi pentru sectorul privat

Pe 9 noiembrie a.c., Ministerul egiptean al Aprovizionării a anunţat că a semnat un acord cu asociaţia firmelor din industria de morărit şi panificaţie, prin care Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) va putea să aprovizioneze şi sectorul privat cu grâu importat, în ideea de a menţine preţurile la un nivel scăzut.

Potrivit acordului, asociaţia firmelor din industria de morărit şi panificaţie va primi cereri de grâu de la producătorii de făină, pe care le va transmite la începutul fiecărei luni către GASC. Aceasta va stabili ulterior preţurile la grâu şi dacă grâul va fi livrat direct din port sau din diferite silozuri de pe teritoriul Egiptului.

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), responsabilă cu achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a informat că de la începutul anului fiscal 2015/2016, Egiptul a achiziţionat aproximativ 2,6 milioane de tone de grâu, principalii furnizori fiind Rusia şi România. La finele lunii octombrie 2015, Egiptul a cumpărat 240.000 de tone de grâu din Franţa, România şi Polonia.

 

 

Vizualizat: 1942 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Cât plăteşte Egiptul pentru grâul românesc?

Cât plăteşte Egiptul pentru grâul românesc?

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a anunţat, pe 10 octombrie 2015, că a cumpărat 180.000 de tone de grâu din Rusia şi din România, pentru a produce pâine la preţuri subvenţionate.

Grâul românesc pleacă în Egipt cu peste 250 dolari/tonă

Grâul românesc pleacă în Egipt cu peste 250 dolari/tonă

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a cumpărat 180.000 de tone de grâu din România şi Rusia, cu livrare în perioada 15-31 iulie 2015.

Egiptul plăteşte sub 200 dolari pe tona de grâu. Are stocuri până în noiembrie 2015

Egiptul plăteşte sub 200 dolari pe tona de grâu. Are stocuri până în noiembrie 2015

Egiptul a cumpărat, în iunie 2015, 60.000 de tone de grâu din România, cu livrare în perioada 1-10 iulie, la un preţ mai mic de 200 de dolari/tonă. Cu încă 180.000 tone de grâu cumpărate din Rusia, pe care a plătit cam tot atât, Egiptul a anunţat că rezervele strategice de grâu ale ţării vor fi suficiente până la 20 noiembrie 2015.

Alte articole in aceasta categorie

Exporturile de miere, mai mici cu peste 50%!

Exporturile de miere, mai mici cu peste 50%!

19 noiembrie 2024 - 18:49

Exporturile de miere ale României au scăzut anul acesta cu peste 50% față de perioada similară a anului trecut.

Producția de cereale a UE, cea mai mică din ultimii 10 ani!

Producția de cereale a UE, cea mai mică din ultimii 10 ani!

18 noiembrie 2024 - 23:45

Producția de cereale din UE pentru 2024/25 este estimată la 260,9 milioane tone, cu aproximativ 7% sub media pe 5 ani, potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană.

Ministrul agriculturii din Ucraina, la Consiliul AgriFish!

Ministrul agriculturii din Ucraina, la Consiliul AgriFish!

17 noiembrie 2024 - 22:02

Ministrul ucrainean al politicii agrare și alimentației, Vitalii Koval, urmează să se alăture miniștrilor Agriculturii din statele UE și să se adreseze acestora la Consiliul AgriFish din 18 noiembrie.

Mai mult lapte din import!

Mai mult lapte din import!

17 noiembrie 2024 - 21:19

Fabricile de lactate din România au procesat mai mult lapte de vacă în primele nouă luni din 2024, față de aceeași perioadă din 2023. Mai mult de jumătate din acest surplus a fost lapte din import.

Noi reguli pentru țăranii care vând în piață! Analize medicale la zi și marfa în vitrină!

Noi reguli pentru țăranii care vând în piață! Analize medicale la zi și marfa în vitrină!

05 noiembrie 2024 - 07:09

Țăranii care-și vând produsele în piețe sunt obligați să notifice direcțiile județene sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, DSVSA, și să dea informații legate de activitățile desfășurate și locurile unde vând marfa. În plus, sunt obligați să respecte anumite condiții de igienă atunci când produc și vând și pot merge cu marfa doar în județele unde se află gospodăria sau în județele limitrofe. Verificările, amenzile și interzicerea vânzării în piețe intră în atribuțiile ANSVSA.

Brânză românească din lapte de import!

Brânză românească din lapte de import!

23 octombrie 2024 - 06:29

Mai e brânza românească dacă e făcută din lapte de import?  Cine sunt cei mai mari importatori de lapte de la noi din țară. 

Anunț APIA!

Anunț APIA!

27 septembrie 2024 - 09:42

Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare (ONU) se sărbătoreşte la 29 septembrie. Marcarea acestei zile trage un semnal de alarmă la nivel global asupra necesităţii de a transforma şi reechilibra modul în care sunt produse şi consumate alimentele.

Cantitatea de lapte adusă din import a crescut cu peste 49%!

Cantitatea de lapte adusă din import a crescut cu peste 49%!

02 septembrie 2024 - 20:25

În prima jumătate a acestui an, fabricile de lactate din România au produs mai multă marfă decât anul trecut, dar materia primă de la fermierii locali, deși în cantități mai mari, nu a fost suficientă, arată datele statistice. Cantitatea de lapte brut adusă din import a crescut cu peste 49%, în timp ce importurile de lapte și smântână s-au majorat, în primele cinci luni, cu 27%. Cantități neobișnuit de mari au intrat în țară din Spania și Italia, iar deficitul a crescut cu peste 47%.

Ciprian Palmeș: Ce se întâmplă ACUM cu exportul de miei vii în țările arabe!

Ciprian Palmeș: Ce se întâmplă ACUM cu exportul de miei vii în țările arabe!

26 august 2024 - 09:31

Trebuie refăcute urgent relațiile comerciale cu țările arabe, spune Ciprian Palmeș, cunoscut exportator de ovine vii și susținător al oieritului, într-o postare Facebook. România a pierdut relația cu cele mai importante 4 țări care ne-au consacrat mielul românesc, a adăugat acesta.

Micii fermieri, în pierdere!

Micii fermieri, în pierdere!

18 august 2024 - 08:20

Lipsa ploilor din ultimele săptămâni a distrus sute de mii de hectare de culturi, ceea ce se traduce în pagube uriașe pentru agricultorii români. În aceste condiții, cu o producție în scădere, prețurile legumelor dar și a materiilor prime au început să crească chiar în mijlocul verii, atunci când ele ar fi trebuit să fie la cel mai mic nivel.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Aşa o fi?

Aşa o fi?
Dacă soţul este gelos, înseamnă că te iubeşte Detalii