Adama
Vinasa Rompak
AGRICOVER

Tăiem mai puţini miei de Paşte

Publicat: 13 aprilie 2014 - 21:20
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Preţul cărnii de miel este de 12 lei/kg în viu şi 25 lei/kg în carcasă

În preajma Sărbătorilor Pascale, crescătorii de ovine vizează sacrificarea a 2,5 milioane de capete de miei, mai puţin cu 500 de mii decât în anul trecut.

Ciobanii spun că vor vinde la preţuri cel puţin similare cu cele de anul trecut, respectiv între 10-12 lei kg în viu şi între 20 şi 25 de lei/kg pentru carnea în carcasă. “Cred că în acest an se vor sacrifica în jur de 2 - 2,5 milioane de miei, mai puţin decât anul trecut, pentru că lumea este tot mai săracă. Anul trecut au fost sacrificaţi în jur de 3 milioane de miei. Cine a cumpărat altă dată un miel, acum cumpără doar jumătate, iar cine lua jumătate, acum ia numai un sfert. Preţul la intern nu diferă faţă de anul trecut şi este între 10 şi 12 lei kilogramul în viu şi între 20 şi 25 de lei kilogramul la carnea în carcasă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de ovine din Bistriţa-Năsăud, Ioan Câmpeanu.

Potrivit acestuia, românii preferă mieii cu o greutate de 9 - 10 kg, cel mult 12 kg, în timp ce italienii cumpără miei cu o greutate mult mai mică, de numai 5-6 kg. În această perioadă, ciobanii români exportă doar în Grecia şi Italia, pentru că Turcia a rămas în continuare o piaţă blocată exporturilor de ovine româneşti, cu toate că, în ultimul an, au fost făcute eforturi la nivel guvernamental pentru deschiderea acestei pieţe.

Ciobanii afirmă că, în ultimul an, chiar dacă a fost o iarnă mai uşoară şi cheltuielile au fost puţin mai scăzute, subvenţia acordată de stat pe cap de animal s-a micşorat şi a fost introdus şi impozitul pe norma de venit. Efectivele de ovine se ridică în prezent la circa 10 milioane de capete, din care 9,2 milioane sunt declarate la APIA, afirmă Ioan Câmpeanu. Sursa: Agerpres

Vizualizat: 2027 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Salariu ciobani minim 4.000 lei/lună, prin lege!

Salariu ciobani minim 4.000 lei/lună, prin lege!

14 noiembrie 2024 - 13:17

În România este nevoie de cel puțin 50.000 de ciobani și forța de muncă în acest domeniu este tot mai greu de găsit. Salariul minim pentru ciobanii care îngrijesc oile ar putea fi crescut prin lege.

Caz dramatic la o fermă: Ciobani la spital și zeci de oi moarte!

Caz dramatic la o fermă: Ciobani la spital și zeci de oi moarte!

16 iunie 2024 - 23:37

Cinci bărbaţi au ajuns la spital şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce au deparazitat oile cu o substanță utilizată împotriva scabiei. 

400 euro/vacă și doar 16 euro la ovină!

400 euro/vacă și doar 16 euro la ovină!

14 februarie 2024 - 23:36

Pavel Iovăneasă, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine ”Retezatul-Haţeg”, a sesizat o serie de inechități pe care le suportă oieritul din România față de alte sectoare.

„Neprețuita” lână aruncată pe câmp!

„Neprețuita” lână aruncată pe câmp!

19 decembrie 2023 - 07:50

În județul Brăila, lâna de oaie este... neprețuită! (Adică nu are nicio valoare!). Pentru că nu reușesc să o vândă, crescătorii de ovine au ales o scurtătură: să o arunce pe câmp sau în pădure. 

APIA: ANT ovine/caprine pentru anul 2023! Beneficiari, condiții!

APIA: ANT ovine/caprine pentru anul 2023! Beneficiari, condiții!

14 februarie 2023 - 12:30

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat pe site-ul oficial condițiile pentru acordarea ajutorului național tranzitoriu pentru ovine, caprine, aferent anului de cerere 2023.

Spaniolii se luptă cu variola ovină

Spaniolii se luptă cu variola ovină

12 februarie 2023 - 10:40

Variola ovină se pare că a scăpat de sub control în Spania, unde până acum au fost sacrificate peste 38.000 de animale, după descoperirea a nu mai puţin de 25 de focare.

Oierii din Hațeg au sărbătorit

Oierii din Hațeg au sărbătorit "BREAZA - Regina Ţurcanelor" + GALERIE FOTO

03 octombrie 2021 - 21:42

Conform tradiţiei, în prima zi a lunii octombrie, la Toteşti, în judeţul Hunedoara, de ziua comunei, e mare sărbătoare pastorală: expoziţia şi târgul de ovine "BREAZA - Regina Ţurcanelor". 

Mesaj secretar de stat MADR pentru tinerii fermieri: Cumpăraţi pământ, acum e ultima şansă!

Mesaj secretar de stat MADR pentru tinerii fermieri: Cumpăraţi pământ, acum e ultima şansă!

06 septembrie 2021 - 07:10

Banii pentru tinerii fermieri sunt prea puţini, i-a reproşat un tânăr crescător de ovine secretarului de stat în MADR George Căţean. Ce răspuns a primit de la acesta.

Agromalim 2021: Evenimente pentru crescătorii de caprine şi ovine

Agromalim 2021: Evenimente pentru crescătorii de caprine şi ovine

23 august 2021 - 22:20

Expoziţie de animale, degustare de produse şi conferinţe pentru crescătorii de caprine şi ovine, organizate de ANCC Caprirom la Agromalim 2021.

DEFICIT COMERCIAL în CREŞTERE. CÂTE MILIARDE am DAT pe PRODUSE AGROALIMENTARE de IMPORT în 2020!

DEFICIT COMERCIAL în CREŞTERE. CÂTE MILIARDE am DAT pe PRODUSE AGROALIMENTARE de IMPORT în 2020!

07 ianuarie 2021 - 23:11

EXPORTURI ŞI IMPORTURI. România a înregistrat un deficit de 1,24 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare în primele trei trimestre din 2020, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Aşa o fi?

Aşa o fi?
Dacă soţul este gelos, înseamnă că te iubeşte Detalii