Federația Națională Pro Agro ia în calcul scăderea TVA la carne de la 24% la 5%. Reprezentanţii Federaţiei susţin că această reducere ar conduce la scăderea preţului la carne cu până la 3 lei/kg.
Ce efect ar avea reducerea TVA cu 20 de procente asupra prețului cărnii de pui și de porc? Potrivit Pro Agro, kilogramul de ceafă de porc s-ar ieftini la 16,9 lei kilogramul, de la 20 de lei kilogramul cât costă în prezent. Prețul ar fi, așadar, mai mic cu 3,1 lei. Totodată, prețul unui kilogram de piept de pui ar fi mai mic cu 3,3 lei pe kilogram, de la 21,5 lei, la 18,2 lei, mai informează Pro Agro, citat de Agerpres.
De asemenea, în contextul în care românii consumă anual între 20.000 și 25.000 de tone de mici, la un TVA de 5%, carnea de mici s-ar ieftini de la 15,5 lei, la 13,1 lei pe kilogram.