Cantităţile de carne provenite din evaziune fiscală nu au ajuns la comercializare, ci sunt încă în anumite depozite, a declarat, miercuri, ministrul agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.
Declaraţia vine în urma unor informaţii apărute la mai multe televiziuni, potrivit cărora mai multe cantităţi de carne alterată ar fi ajuns pe rafturile magazinelor. „Acţiunea de miercuri dimineaţa este una a Direcţiei Antifraudă şi se desfăşoară în aceste moment la nivel naţional, nu numai în Bucureşti şi, din informaţiile pe care le deţinem, cantităţile de carne provenite din evaziune fiscală nu au ajuns la comercializare, ci sunt încă în anumite depozite. Practic, este o acţiune desfăşurată pentru combaterea evaziunii fiscale. Suntem în legătură cu cei de la Direcţia Antifraudă şi vom evalua toate posibilităţile, iar dacă a ajuns pe raft o anumită cantitate de carne, ea o să fie imediat retrasă, dar în acest moment este puţin probabil ca marfa să fie pusă în vânzare”, a spus ministrul agriculturii.
Evaziunea fiscală, o problemă generală
Potrivit acestuia, toate instituţiile statului care gestionează această zonă lucrează împreună pentru combaterea evaziunii fiscale, însă fenomenul este încă destul de ridicat în sectorul cărnii. „Din păcate, partea de evaziune fiscală ajunge la un procent extrem de ridicat, de aceea lucrăm împreună cu toate instituţiile care gestionează zona de combatere a evaziunii. Pe zona de importuri de carne din UE şi nu numai, evaziunea s-a redus, de la un procent de peste 50% în 2012-2013 la 30-40%, dar încă avem un procent extrem de ridicat. (...) Faptul că o reţea întreagă a fost scoasă la suprafaţă nu reprezintă decât faptul că autorităţile îşi fac datoria”, a adăugat ministrul agriculturii, Daniel Constantin. sursa: Agerpres