Schimburile comerciale între România şi China cu carne de porc şi taurine vii vor începe după armonizarea certificatelor de export şi semnarea protocoalelor, respectiv spre sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.
„În urma întâlnirii avute cu reprezentanţii serviciilor veterinare din China am reuşit să primim modelul de certificat pentru exportul de carne de porcine, model pe care noi îl aşteptam încă de la plecarea celor două misiuni din luna iulie. În această săptămână suntem în măsură să finalizăm certificatul pentru exportul de carne de porc, ceea ce înseamnă să-l armonizăm şi să stabilim cu partea chineză condiţiile care trebuie îndeplinite de importator şi de exportator, bolile care trebuie supravegheate şi pentru care ţara noastră este indemnă şi condiţiile de calitate pentru marfa care va fi exportată. Certificatul pentru exportul taurinelor vii îl avem deja în ultima parte de armonizare, cu observaţii din partea chineză şi odată ce vor fi semnate cele două protocoale, cele privind exportul de carne de porc şi de taurine vii, vor putea începe efectiv schimburile comerciale. Noi avem speranţa că undeva spre sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, să semnăm aceste protocoale. Este doar o chestiune de timp pentru că dorinţă există din partea ambelor părţi”, a subliniat şeful ANSVSA.
Mănăstireanu a menţionat că la întâlnirile avute cu specialiştii Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din Republica Populară Chineză (AQSIQ) au participat şi reprezentanţi ai importatorilor de carne de porc, bovine vii, dar şi de alte produse de origine animală.
Şeful ANSVSA a participat, în perioada 2 - 7 septembrie, în China, la lucrările Comisiei guvernamentale româno - chineză de cooperare economică. Sursa:Agerpres