În perioada Postului Paștelui, vânzările produselor de post Agricola vor crește cu 10% comparativ cu perioada similară a anului trecut, estimează Europrod, companie a Grupului Agricola specializată în producerea de semipreparate și produse „ready to eat”.
Estimările companiei se bazează pe rezultatele vânzărilor de produse vegetale înregistrate în anul 2013, care au totalizat aproape 200 tone - 11% din totalul vânzărilor de semipreparate și ready meals,în condițiile în care în anul precedent acestea reprezentau doar 7,6% din total. Cele mai vândute produse vegetale Agricola sunt: Hamburger vegetal, Pârjoale vegetale, Nugget vegetal, Șnițel vegetal și Falafel – congelate sau refrigerate, în diverse forme de ambalare și gramaje. „Am înțeles obiceiul de consum al românilor și ne-am străduit să răspundem cât mai repede nevoilor și exigențelor. Dezvoltăm produse adresate atât cumpărătorilor care țin post, dar și celor vegetarieni,
adepții regimului ovolacto vegetarian. Gama a fost dezvoltată chiar de la început, în 2004, însă pe parcursul ultimilor 3 ani a suferit upgrade-uri tocmai pentru a răspunde pe deplin gusturilor și așteptărilor consumatorilor noștri. Produsele vegetale de la Agricola au ca ingrediente soia şi legume proaspete sau năut – în cazul Falafel, ceea ce le transformă într-o alegere de încredere, dar și sănătoasă în perioada postului”, a declarat Lucica Benedic, Director General Europrod.
Cercetările companiei Europrod arată că profilul socio-demografic al cumpărătorilor de produse ready meal de post sau vegetale se referă la femei din mediul urban, cu vârsta peste 40 ani, cu venituri peste medie, cu studii medii & superioare. Produsele de post Agricola sunt comercializate în retailul modern, în comerțul tradițional și în segmentul HoReCa. „Am dezvoltat parteneriate cu toți retalierii din România, având ca argument al calității și notorietății chiar brandul Agricola, dar și parteneriate strategice cu mărci private. Am inovat alaturi de aceștia promovând în egală măsură gama ambalată de produse refrigerate și congelate, precum și vânzarea la bucată, direct din vitirinele asistate dedicate acestui tip de achiziție”, a continuat Lucica Benedic.
În perioada Postului Paştelui, vânzările la produsele vegetale reprezintă 30% din total vânzări, spre deosebire de alte perioade ale anului când produsele vegetale ating în jur de 2% din total vânzări, sezonalitatea acestor produse fiind accentuată.